Editura Global Info / Literatură

Costache Negri

Doină

Verde codre şi tufos,
Mult cu umbră răcoros,
Vara cît eşti de frumos,
Toamna, putred, sîngerate,
A tale frunze uscate,
Roşe, roşe zac pe jos.

Aşa vara vieţei mele,
Ca dalbele floricele,
Fost-au să fie ca ele;
Dar de chin şi muncă mare
Trupul meu hodină n-are
Şi mi-i traiul tot în jele...

Vîntul fioros cînd bate
Spulberă-n străinătate
Frunzele veşted picate,
Departe de-a lor tulpină,
Unde-i moartea mai streină,
Şi pier prin lume-aruncate.

Aşa vîntul de urgie
Aspru suflă-n sărăcie,
Şi romînu-n iobăgie
Are, pe-ntinsul pămînt,
Numai locul de mormînt,
Ca să moară-n duioşie.

Daleu! măi român bărbate,
Mai deşteaptă-te, măi frate!
Că de tine joc îşi bate,
Şi-n robie tot mereu
Te ţine-n lanţul cel greu,
Lumea cea fără dreptate.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA