Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Spaţiu

    Culturi alimentare în spaţiu

    O echipă de oameni de ştiinţă din Norvegia studiază posibilitatea cultivării plantelor şi culturilor alimentare în spaţiul cosmic.



    Arabidopsis thaliana. Foto: Brona/Wikipedia


    Proiectul va dura 10 ani, este finanţat de Uniunea Europeana şi este condus de cercetătorii de la Centre for Interdisciplinary Research in Space al Norwegian University of Science and Technology din Trondheim.

    Oamenii de ştiinţă vor studia cum cresc plantele alimentare în spaţiu şi cum poate horticultura să aprovizioneze călătorii spaţiali cu oxigen şi alimente.

    Echipa de cercetare va încerca să crească tomate, salată verde şi soia.

    Unitatea de cercetare din Trondheim lucrează deja din 2006 la creşterea plantelor în spaţiu şi s-au făcut experimente la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) cu planta Arabidopsis thaliana.

    Una dintre cele mai mari provocări va fi administrarea cantităţii de apă şi a substanţelor nutritive la plantele aflate în condiţii de gravitaţie mică.

    Se estimează că primul ecosistem închis ar putea fi pe deplin funcţional în spaţiu până în 2050.

    30 DECEMBRIE 2022



    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Cu miliarde de ani în urmă, Marte era o lume foarte diferită de cea de acum. Apa curgea în râuri lungi şi o atmosferă groasă păstra o temperatură favorabilă vieţii.
    O navă spaţială cargo Progress, fără pilot, care a decolat de la aerodromul Baikonur în scopul reaprovizionării Staţiei Spaţiale Internaţionale, după eşecul altor două nave de aprovizionare, a andocat cu succes.
    După o călătorie de aproape cinci ani spre cea mai mare planetă a sistemului nostru solar, sonda Juno trimisă de NASA a fost plasată cu succes pe orbita lui Jupiter.
    O stea străină a trecut prin sistemul nostru solar în urmă cu doar 70000 ani, apropiindu-se la o distanţă de cinci ori mai mică decât cea mai apropiată stea, Proxima Centauri.
    Cel mai nou observator solar de la NASA, Interface Region Imaging Spectrograph, sau IRIS, a prins în detalii extraordinare o ejecţie de masă coronală care s-a ridicat de pe suprafaţa Soarelui.
    Sonda spaţială Voyager 1 de la NASA a atins, după 36 de ani, spaţiul interstelar, la aproximativ 19 miliarde km de Soare. Voyager călătoreşte de aproape un an prin gaz ionizat prezent în spaţiul interstelar, în afara balonului solar, dar într-o zonă în care efectele Soarelui mai sunt încă prezente.