Editura Global Info / Literatură

Daniil Scavinschi

Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului

Fragmente

Dar precum culegând roze sau strângând faguri de miere
Omul nu poate să scape de a ghimpului durere.
Astfel şi drumul acesta făcut pentru sănătate
Din tovarăşi mai nici unul n-au scăpat de greutate.
Căci sosind la Dealul-Doamnei, caii cad de grea povară
Deci, ca să se mai răsufle, boi la trăsuri se-njugară.
Toţi încep atunci pedestri la deal să călătorească
Ca peregrinii ce pleacă la Sinai să se spăsească.
Pe coasta acestui mare şi bogat în veacuri munte
O stână de oi se află cu turme la număr multe.
Acolo nevinovata a oiţelor zbierare
Şi prostatica în bucium a păstorilor cântare
Fac a veacului de aur plăcuta închipuire,
Unde gustă călătorul mângâioasă liniştire.
Acolo sosind cu toţii obisiţi de osteneală
Şi pătrunşi de-acea frumoasă şi romantică priveală
Stătură şi pe verdeaţă începură a se pune
Puterile-nprăştiate voind iarăşi să le-adune.
Întru această plăcută şi-aleasă soţietate
Primit aflându-mă şi eu din a soartei bunătate,
La această poposire, în acest loc de plăcere.
Fiindcă nu-mi rămăsese mai nici un dram de putere,
M-am depărtat subt un arbur cu ramurile tufoase,
La a căruia tulpină, flori revars-a lor miroase
Şi m-am lăsat pe o coastă, ca să gust în liniştire
Nectarul ce-au lăsat firea la trudă de întărire.
Abia somnul mă cuprinde, un frumos vis iată vine
Trimis de Morfeu, de muze, sau cine ştie de cine.
Parc-aievea îmi arată o minunată grădină
Unde, zâmbindu-mi, mă cheamă o pra iscusită zână.
Apoi, mergând pe-o alee, o muzica-armonioasă
Auzeam o melodie pătrunzătoare, duioasă,
Mai încolo văz palaturi; ajungând, întrăm în ele
Strălucirea, bogăţia uimesc vederile mele.
Cu aur şi pietre scumpe era toate împodobite.
Zâna mea, zâmbind îmi zice: astea-s a tale, iubite!
Aceste-ale nălucirii asa robitoare glasuri
M-au făcut să dorm ca morţii vreo trei năstruşnice ceasuri;
Dar zefirul ce acolo când soarele se coboară
Precum şi când se înalţă, cu multă iuţeală zboară,
Încetând să mă desmierde cu-ale lui aripi de gheaţă
Din moarte închipuită curând m-au adus în viaţă.
M-am trezit deci cu putere după odihna gustată —
Ce folos că până-n sară iarăşi am pierdut-o toată
Căci compania ce-acolo spre odihnă poposise,
Neştiindu-mi răzleţirea, demult nainte pornise.
Sar de jos, cat împregiuru-mi, dar, vai, afară de turme
Nu văd alta decât numai ale trăsurilor urme.
O! ce necaz mă cuprinse dintr-a unui somn pricină!
Şi de-noptare pe-a cel munte, mă făceam urşilor cină.
Îngrozit peste măsură de-aşa dosnică-ntâmplare,
Blastem somnul, apuc drumul, ş-alerg tot în fuga mare,
Străbat mii de locuri grele, de cotituri fioroase,
De vizunii adâncate, mistuiri primejdioase.
Tot părându-mi că m-alungă urşii cu cârdul de goană,
Dar noroc că în vreo trei ceasuri am dat peste cărăvană.
Ajungându-mi deci trăsura, ce-mi fusese însemnată,
Jur că din ea pân la Borsec n-oi coborî niciodată.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mergând aşa înainte ca vreun ceas sau şi mai bine
Şi văzând c-a mea trăsură din urmă-ne nu mai vine
Am socotit cum că poate s-au stricat ceva la dânsa,
Deci să nu rătăcesc noaptea, mă-ntorc să mă sui într-însa;
Mă-ntorc cu repeziciune, ajung podul, îl trec iară,
Dar nu văz nici o trăsură, ci văz că s-au făcut sară.
Ah! şi văz c-am făcut iarăşi o mai frumoasă ispravă
C-am căzut dintr-o ispită decât cea-ntâi mai grozavă!
Căci trăsura-mi era dusă, cum se vede înainte.
Iată-mă şi-n altă cursă, o, Dumnezăule sfinte!
Înapoi apuc cu fuga, strig, răcnesc; cine-mi răspunde?
Compania ajunsese acum cine ştie unde!
Astfel alergând eu singur, pe-un drum, ce prin munţi se-ntinde,
Iată că perdeaua nopţii orizontul tot cuprinde.
Fiind şi groaza aceasta decât cea dintâi mai mare,
Încep să-mi blăstăm părerea, ce mă-nşală aşa tare,
Aruncându-mă-ntr-o cursă care picioarele-mi curmă,
În astă neaşteptată, amărâtă alergare,
Mă mustram însumi pe mine, cuprins de grea disperare,
Zicând: „Ce-mi trebuia mie să mă cobor din trăsură?
Au doar m-au hotărât soarta pentru a urşilor gură?
De ce-am calcat jurământul, ce-l făcusem în iveală,
Cum nu m-au mustrat simţirea, să nu fac astă greşală?
Ah! a călca jurământul este o nelegiuire
Pentru care nece unul nu scapă de răsplătire.
Ce-o să mă fac? Amar mie! La aşa tristă-ntâmplare,
La aşa nenorocire fără mijloc de scăpare!”
Acestea zicând, un zgomot simt că-nainte-mi s-aude;
Stau deci pe loc plin de groază, cu care noaptea pătrunde;
Mă-mbărbătez pe-ntuneric, pe drum ţintesc ochii bine,
Dar ce văd? Ah! ceva negru, care păşeşte spre mine!
Adio! de acum lume! Adio! lună şi soare!
Căci asta e o ursoaică, ce vine drept în picioare.
Aşa oftând vreme lungă, văz c-aceea ce negreşte
Stă-n drum şi nici într-o parte nicidecum nu se urneşte.
Mă mai îmbărbătez iarăşi, neavând altă mântuire,
Şi purced drept către dânsa, zicând: sau trai, sau pieire!
M-apropriu, tremurând straşnic, tocmai de acea negreaţă;
Dar, o ceriu! ce bucurie! Iată-mă scăpat cu viaţă.
Acea neagră nălucire, ce mă împluse de frică,
N-au fost altă, decât butca cuconului Vasilică,
Care pentru că la hamuri oarece i se rupsese
De butcele celelalte mai în urmă rămăsese.
Pe jos! singur! pe-ntuneric! când dumnealui mă zăreşte
Cu hohot prinde a râde şi în butcă mă primeşte.
Şi astfel scăpând de groaza care mă împresurase
Am ajuns tovărăşia, ce în urmă ne lăsase.
Un căpitan George însă, om trăit mulţi ani la munte,
Căruia acele locuri îi sunt foarte cunoscute,
Rânduit în drumul cesta pe toţi să călăuzească
Şi voind toată adunarea bine să o odihnească,
Ca unul ce pe acolo toate poticile ştie,
Ne-au dus la o casă-n codru, ce era chiar sihăstrie!
Dar cucoanele ce-n toate-s mai delicate din fire,
Neputând fi mulţămite cu-asemenea găzduire,
Pe călăuzul acesta încep să-l îndătorească
O gazdă mai de odihnă numaidecât să găsească;
Bine ar fi făcut însă de primea aici să mâie,
Să nu cate huzur casnic într-o lature pustie.
Când la drum şi împăraţii la-ntâmplări deosebite,
Cu toată a lor mărire, dorm şi-n colibi părăsite.
Această însărcinare văzând George căpitanul
Răspunde: — „Întru aceasta, iată care-mi este planul:
Vrând cucoanele să afle o mai bună mulţămire,
Trebuie să v-urmaţi drumul s-ajungeţi la mânăstire.”
Deci fără multă zăbavă, purced cu răpeziciune
Trăsurile încărcate spre satul numit Răpciune.
Aicea aga Costache din norocire zăreşte
Că surugiul ce mână pe cai se cam cumpăneşte
Şi aflând, după cum alţii bine îl chizăşluiră,
Că cu bahica aghiasmă gâtleju-şi aghesmuiră,
Îi coboară jos şi-ncepe singur toţi caii să mâie
Cu astfel de iscusinţă, cu astfel de vitejie,
Chiar ca Ahil, care colbul îl amestecă cu norii
Prin goana cea fioroasă ce-ngrozise privitorii,
Când alunga-n fuga mare caii spumaţi de-nfocare
În târâirea lui Ector la a Troii dărâmare.
Cum că sunt eroi românii, nime nu tăgăduieşte,
Dar vrun Tit sau vr-un Mecena din ei tot nu se iveşte.
Surugiul de ruşine văzând astă mâitură
Au rămas mut de ispravă, parc-au născut fără gură,
Privind astă chibzuire şi plesnituri minunate,
Ofta ştiind c-acel plesnet va suna şi pe-a lui spate.
Din calea noastră în laturi în partea despre amiază,
Un drum plin de bolovane la un schitişor urmează,
Schitişor ce din vechime acolo se preamăreşte
Şi ani trei sute, schitul Pionului se numeşte.
Loc în care adevărul, odihna, faptele bune
Şi sunta cucernicie au hotărât să s-adune.
Acolo pe toţi boierii călăuzul îi porneşte
Şi cea mai bună odihnă într-un sfert făgăduieşte;
Aşadar într-o unire ne-am pornit cu bucurie
Dar, ah, Doamne, ce necazuri! ce spaime! ce grozăvie!
Sfertul zis de călăuzul într-un veac se prefăcuse
Şi al nopţii întunerec la peire ne supuse!
Roatele pe de o parte de mii de stânci se rădică
Poclitul în cap loveşte cât puţin de nu-l despică;
Acum coborai o vale cu cârniri pravălitoare,
De-ţi părea că mergi în tartar în veci să nu mai vezi soare,
Acum mergeai tot pe-o coastă pe-a bolovanilor vârfuri,
Unde prăvălind o dată îţi făceai tot capul hârburi.
Ce ţipete de cucoane! Ce frângeri de mâni oftare!
Cerându-şi una la alta cea mai de apoi iertare.
Fu, înmărmurit de frică, mai că plângeam de durere:
„Să mor noaptea ce-i lăsată spre odihnă şi plăcere!
Şi să mor mai ales încă într-o-ntunecată stare,
Fără să aib nici duhovnic, nici capăt de lumânare.”
Dar de aşa hal pătrunsă cereasca milostivire,
Am ajuns fără primejdii pân la sunta mânăstire,
După o noapte ticnită, Ceahlău-mbrăcat cu ceaţă
Spre schit aruncându-şi fruntea, ne-au dat bună dimineaţă,
De aici iar împreună după sunta liturghie,
În drumul care-l lăsasem ne-am întors cu bucurie.
Am mers cu necontenire făr-a mai căta hodină
Şi-am ajuns de dup-amiază la Tulghiş la cărăntină.
Aici hătmanul Pălade aştepta cu bucurie
Să-şi afle sosit (el) păsul ce de mult era să vie
Iar fiindcă acea voie încă tot nu mai sosise
Şi-a cărăntinei bordeie de trecători se tixise,
Au pus la cale să-i facă o casă nouă de scânduri,
Fără a se mai supune la supărare sau gânduri.
Într-această casă nouă ca-ntr-o cuşcă jidovească
Toţi gustăm o zi şi-o noapte odihna călătorească.
A doua zi jălind ceriul multa noastră chinuire,
Bucurie şi mai mare cu a pasului sosire.
Apoi după o-ndelungă a tuturor afumare,
Şi după o amăruntă întru toate cercetare,
Dăruind casa acelui ce ne năduşea cu fumul
Cât mai în grabă cu toţii iraăşi ne-am apucat drumul.
Şi-ajungând în şese ceasuri la apele minerale,
Am scăpat de astă lungă ostenitoare cale.
La Borsec, cu feredaie, cu mese, cu adunare
Se uitase mai cu totul a drumului supărare.
Adeseori făcea baluri nobilimea ungurească,
Să le pară mai plăcută clima acea chiar ursească.
Făcea şi primblări cu toţii pe jos pe la steclărie
Ba încă şi peste-un munte până la o vizunie...
Săvârşind deci toată cura în cinci săptămâni de zile,
Trimiţându-ni-se caii de păharnicul Vasile,
Ne-am pornit cătră Moldova cu nespusă nerăbdare,
Ca s-ajungem pe acasă mai curând fieştecare.
Cum am venit la Răpciune pentru să mergem mai iute
Făr-a gândi la primejdii, am plecat pe patru plute
Şi-am sosit în zece ceasuri la târgul Petrei la vatră.
Încunjurând Dealul-Doamnei şi-ai lui bolovani de peatră.
La târgul Petrei pe plute ajungând cu norocire.
Cucoanele-au mers îndată la domneasca mânăstire,
Mulţămind treimii sînte a o inimă umilită,
C-au sosît fără primejdii la Moldavia dorită.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA