Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Ştiinţă

    Delfinii seduc femelele cu daruri şi cu arătarea muşchilor

    Un studiu realizat de cercetători de la universitățile din Zurich din Elveţia şi Murdoch şi Australia de Vest din Australia, care au observat delfinii cu cocoaşă de lângă ţărmurile australiene timp de un deceniu, sugerează că masculii fac daruri, constând în bureţi marini mari, femelelor, pentru a le câştiga.



    Familie de delfini.


    Femelele nu dau daruri, şi acest comportament a fost observat numai la masculii adulţi, care uneori oferă cadouri şi altor masculi.

    Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, că masculii care se află în relaţii bune se ajută reciproc în curtarea femelelor şi pentru a îndepărta alţi masculi.

    Un studiu anterior despre delfinii cu bot gros descoperise o relaţie strânsă între perechi de masculi, care îşi petrec cea mai mare parte a timpului împreună, jucându-se şi fiind foarte afectuoşi.

    O altă descoperire interesantă este că delfinii masculi adoptă de obicei ceea ce oamenii de ştiinţă au numit "poziţia bananei", în care se îndoaie ca să-şi arate muşchii.

    Delfinii sunt una dintre speciile care menţin relaţii sociale mai complexe, decât alte specii.

    16 IULIE 2023



    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    O echipă de arheologi din sud-vestul Germaniei a descoperit doi dinţi vechi de 9,7 milioane de ani care probabil aparţineau unei vechi primate euroasiatice.
    Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, au identificat la cetacee diferenţe între mărimea relativă a creierului.
    Pinguinii Humboldt de la Sea Life Centre din Scarborough sunt stresaţi de vremea rea care s-a abătut asupra Marii Britanii şi care ţine de cîteva săptămâni, iar îngrijitorii au decis să le pună în mâncare antidepresive, pentru a nu îi pierde.
    O expediţie în zona muntoasă din Cape Melville, Peninsula Cape York, Australia de nord-est, a dus la descoperirea a trei specii de vertebrate noi. Nu sunt chiar dinozaurii din „O lume dispărută” a lui Conan Doyle, dar a găsi ceva nou în Australia, o ţară considerată complet explorată, este într-adevăr remarcabil!
    O echipa de biologi si antropologi, au efectuat analiza inimii imbalsamate a regelui englez Richard I, pentru a vedea cum se imbalsamau organele in anul 1199. Richard Inima de Leu a murit in timpul asediului castelului Châlus, in centrul Frantei, la 12 zile dupa ce a fost ranit la umarul stang de o sageata. Desi s-a speculat ca sageata era otravita, cauza mortii pare sa fi fost mai degraba o cangrena sau o septicemie.
    Artefacte cu o vechime de 11000 de ani, lăsate de nomazii din Epoca de Piatră, au fost descoperite în Marea Baltică, într-un golf ce a fost cândva o lagună plină cu nisip.