Ştiri / Mapamond |
A fost descoperită în Egipt camera de înmormântare a fiicei unui faraon
Arheologii cred că au găsit camera de înmormântare, de acum 3700 de ani, a fiicei faraonului, în apropierea rămăşiţelor unei piramide recent descoperite în Egipt.
Camera din necropola regală Dahshur, aflată la sud de Cairo, conţinea o cutie de lemn gravată cu hieroglife, în care erau patru borcane canopice pline cu organele decedatei, probabil fiica faraonului Emnikamaw.
Piramida lui Emnikamaw se află la aproximativ 600 metri de camera descoperită acum.
Luna trecută, arheologii care investighează rămăşiţele structurii au descoperit un relief cu 10 rânduri de hieroglife care poartă numele lui Emnikamaw şi rămăşiţele unui sarcofag antropoid.
Dahshur este locul în care faraonul Sneferu, din cea de-a 4-a dinastie, a construit prima piramidă netedă adevărată a Egiptului, Piramida Roşie, înaltă de 104 metri. Piramida este veche de aproximativ 4600 de ani.
El a construit, de asemenea, o versiune anterioară, Piramida Bent, înaltă de 105 metri, ale cărei pante îşi schimbă unghiul, de la 54 grade la 43 grade, aproximativ la jumătatea drumului.
Sneferu a fost urmat la domnie de fiul său Khufu, renumit pentru Marea Piramidă de la Giza, care, cu o înălţime de 138 metri este o minune a lumii antice.