Ştiri / Mapamond |
Desene rupestre descoperite într-o peşteră din Spania
Desene rupestre preistorice datând de-acum 20000 de ani au fost descoperite în Cantabria, regiune din nordul Spaniei, considerată capitala europeană a artei pe stâncă.
Desenele au fost descoperite în peştera "Aurea", situată la 50 metri deasupra râului Deva, de către preşedintele unui club de speologie şi de soţia sa. Cuplul a notificat imediat Muzeul de Arheologie şi Preistorie din Cantabria. Experţii au examinat peştera duminică şi de atunci au închis-o pentru conservare, deşi oficialii au declarat că situl ar putea deveni atractiv pentru turişti.
Desenele rupestre includ ceea ce pare a fi un semn constând dintr-o linie verticală roşie şi puncte şi apare în diferite locaţii în cadrul peşterii. Unele picturi par a fi făcute cu degetul în timp ce altele par a fi făcute prin suflarea vopselei pe perete.
O alta peşteră în Cantabria, Cueva del Castillo, "peştera castelului", conţine cea mai veche artă rupestră din lume, datând de mai mult de 40000 de ani.