Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Mapamond

    Deşertul Atacama din Chile avea cândva lacuri

    Oamenii de ştiinţă de la Universitatea California, Berkeley, Statele Unite, au descoperit resturi de plante de apă dulce şi de animale îngropate în câmpiile aride ale deşertului Atacama din Chile, sugerând că inima acestui peisaj super-uscat a fost cândva luxuriantă.



    Valea Lunii în deşertul Atacama.


    Această perioadă umedă ar fi fost acum 9000 până la 17000 de ani. Probabil că regiunea a fost locuibilă pentru primii colonişti care au venit pe continent.

    În zilele noastre deşertul Atacama primeşte o medie de 15 mm de ploaie în fiecare an şi unele părţi, practic, nu au parte de nici o precipitaţie.

    Materialele organice din plante şi animale găsite de cercetători ar fi putut supravieţui doar în apă sau în apropierea apei. Această zonă umedă ar fi acoperit aproximativ 600 kmp de deşert.

    Perioada din care datează a fost un moment în care vânătorii-culegători din nord ar fi început să colonizeze America de Sud.

    Arheologii au crezut până acum că aceşti oameni antici au evitat zona deşertică şi au migrat spre alte regiuni, dar prezenţa apei înseamnă că s-ar fi putut stabili şi aici.

    Au fost descoperite recent unele dovezi ale aşezărilor umane în zonele acoperite cândva de lac şi aceste situri sunt acum excavate cu atenţie.

    În ciuda constatării că Atacama a avut cândva lacuri şi zone umede, oamenii de ştiinţă nu cred că acest lucru a fost datorat ploii care a căzut în mod direct asupra regiunii.

    Condiţii de precipitaţii foarte scăzute au existat aici timp de aproximativ 2,5 milioane de ani. Deci, dacă au existat suprafeţe umede semnificative, ele trebuie să fi provenit din apa care s-a scurs în deşertul Atacama din munţii Anzi.

    25 MARTIE 2023



    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Doi pui de lei de peşteră, vechi de 10000 de ani, au fost găsiţi în permafrostul din Republica Sakha din Siberia într-o stare de conservare foarte bună şi vor fi prezentaţi publicului în luna noiembrie 2015 de către Academia de Ştiinţe din Yakuţia.
    Un schelet bine conservat al unui dinozaur, care se pare că a trăit acum 120 de milioane de ani, a fost descoperit în site-ul Shestakovsky din regiunea Kemerovo, Siberia.
    Mai mult de 20000 hectare de pădure au fost carbonizate. Dar, în mijlocul dezastrului, un grup de chiparoşi erau încă în picioare înalţi şi verzi.
    Oamenii de ştiinţă au descoperit după 20 de ani de studii că Noua Zeelandă este aşezată pe un continent necunoscut anterior, numit Zealandia.
    O echipă de la Regional Center for Scientific Research and Technology Transfer, a anunţat descoperirea în Patagonia, sudul Argentinei, a unui depozit de fosile de 60000 km pătraţi, care datează de acum 160 - 140 milioane ani.
    Oamenii de ştiinţă de la California Institute of Technology şi de la China Earthquake Administration au descoperit un canion vechi, adânc îngropat sub râul Yarlung, în partea de sud a Tibetului.