Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Nutriţie / Dieta

    Dieta bogată în mere şi roşii ajută la repararea plămânilor foştilor fumători

    Persoanele care renunţă la fumat şi trăiesc cu o dietă bogată în roşii şi fructe, în special mere, au şanse mai bune de a-şi restabili funcţiile pulmonare afectate de fumat, constată un recent studiu realizat la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health, Statele Unite.



    Dieta bogată în mere şi roşii poate ajuta la repararea plămânilor foştilor fumători. Foto: Scott Bauer/USDA Natural Resources Conservation Service


    Potrivit studiului, adulţii care au mâncat în medie mai mult de două roşii sau mai mult de trei porţii de fructe şi legume proaspete pe zi au avut o scădere mai lentă a funcţiei pulmonare comparativ cu cei care au mâncat mai puţin de o tomată sau mai puţin de o porţie de fructe zilnic.

    Cercetătorii au studiat şi alte surse alimentare, cum ar fi preparatele şi alimentele procesate care conţin fructe şi legume, de exemplu sos de tomate, dar efectul protector a fost observat numai la fructe şi legume proaspete.

    Funcţia pulmonară începe să scadă în jurul vârstei de 30 de ani, iar funcţia pulmonară slabă este legată de riscuri mai mari de deces din cauza tuturor bolilor, inclusiv a bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC), a bolilor de inimă şi a cancerului pulmonar.

    Consumul mai multor fructe în mod regulat poate ajuta la atenuarea declinului pe măsură ce oamenii îmbătrânesc şi ar putea ajuta chiar la repararea daunelor provocate de fumat.

    Acest studiu arată că dieta ar putea ajuta la repararea leziunilor pulmonare la persoanele care au renunţat la fumat.

    De asemenea, sugerează că o dietă bogată în fructe poate încetini procesul natural de îmbătrânire a plămânului, chiar dacă nu a existat o perioadă de fumat.

    7 IUNIE 2023



    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Oamenii de ştinţă de la Institutul federal de tehnologie din Lausanne, Elveţia, au descoperit că rodiile ar putea proteja împotriva uneia dintre cauzele majore ale îmbătrânirii.
    Un nou studiu al cercetătorilor de la Washington University School of Medicine din St. Louis, Statele Unite, arată că modificarea amestecului de microbi intestinali previne creşterea în greutate şi depunerile de grăsimi ce predispun la obezitate sau care pot dezvolta probleme metabolice asociate, legate de rezistenţa la insulină.
    Un studiu realizat la Northumbria University, din Anglia, a constatat că elevii care lucrau într-o cameră cu aromă de rozmarin sub formă de ulei esenţial, au obţinut rezultate de la 5% până la 7% mai bune la testele de memorie.
    Un studiu realizat la Queensland University of Technology's Institute of Health and Biomedical Innovation din Australia dezvăluie legătura între dietele bogate în grăsimi şi carbohidraţi şi sănătatea slabă a articulaţiilor.
    Rezultatele unui nou studiu sugerează că cicluri de post prelungit, de 2-4 zile, sub supraveghere medicală, protejează nu numai împotriva efectelor toxice ale chimioterapiei, dar declanşează şi regenerarea, prin celule stem, de noi celule ale sistemului imunitar şi eliminarea celor vechi, deteriorate.
    Ceaiul negru poate ajuta la scăderea în greutate, alături de alte beneficii pentru sănătate, prin modificarea bacteriilor din intestin.