| Editura Global Info / Literatură |
Dimitrie Anghel
Cişmigiul1
Lui M. Sadoveanu
Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee,
Şi salcia cochetă cu plete elegiace,
Ce se privea în apă cu drag ca o femeie,
A pleşuvit cu totul... Prind fulgi de-omăt să joace.
Platanii, uriaşii grădinii, se despoaie
De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină...
S-a ramolit acuma şi falnica gherghină
Zvârlindu-şi, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie.
Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană
Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod
Şi vântul milogeşte o tânguire vană,
Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod.
O foaie de catalpă pe-o bancă solitară
Cum sta uitată-ţi pare un pergament pierdut
Al cine ştie cărui poet necunoscut,
Ce a dormit pe-acolo în nopţile de vară...
Un carpen îşi aşteaptă să-i vie spânzuratul,
Cu legănări de pendul să-şi mişte umbra-n lună...
Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul
Ca nişte simple gâşte... Fanfare nu mai sună;
S-au dus şi doici, şi bone şi mândri vistavoi...
Cu florile în seră închis stă grădinarul...
Şi trist e Cişmigiul precum e calendarul,
Din care-o mâna rupe cele din urmă foi...
Note
1. Din volumul "Caleidoscopul lui A. Mirea" (1908-1910) scris în colaborare cu Ştefan Octavian Iosif
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
