Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Anghel

Duminica

Cum te-aşteptam odată, Duminică Prea-Sfântă,
Şi cât îmi pari acuma de tristă şi pustie...
Salonu-i gol, şi-n umbră doar samovarul cântă,
Asemeni unui popă ce-ngân-o leturghie.

Era cu toate-aceste aşa de multă lume,
Veneau tenori celebri, şi doamne diletante,
Poeţi sermani, şi fete ce între două glume
S-extaziau mirate: "Ah! ce frumos andante!"

Tindea amoru-n umbră şiretele lui curse,
Şi când vorbeau de stele, de sori, de tot înaltul,
Eu mă plimbam cu gândul în carul Marei Urse,
Doar voi găsi un astru nespeculat de-un altul.

Cuvinte fără noimă urcau, dar, orice vorbe
Din gura ta căzute, mi se păreau divine,
Puteau să cânte-n pace şi harpe şi teorbe,
Căci n-auzeam nimica, de te-ascultam pe tine.

Şi-acum e gol salonul, e gol, şi-n umbra casei
Stau vastele fotolii şi lung prind să se mire:
Pe unde-o fi azi pasul micuţ al prea frumoasei,
Ce tot venea statornic ca să-şi găsească-un mire?

Oglinzile-şi arată cu jale infinitul
Şi nu mai vine nimeni... zadarnic stai la geamuri,
Ce-ai căutat în lume, o, tu! mult liniştitul
Poet, credeai că-i lesne să scrii epitalamuri?

Ce-am căutat, v-aş spune, ce-am căutat eu, dară
Mi-e frică, căci în umbră, supremă ironie,
În neagra umbră, pianul cu dinţii scoşi afară
Rânjeşte ca un monstru ce-ar vrea să mă sfâşie.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA