Editura Global Info / Literatură |
Dimitrie Anghel
Fantazie
Stau notele-aruncate-n vraf,
Că-i trist maestrul şi visează,
Lung firele de telegraf
S-aud afară cum vibrează.
Vibrează cele şapte fire,
Cântând acelaşi laitmotif.
Iar paseri mici vin să se-nşire
Ca notele pe-un portatif.
Tot una câte una, vine,
Şi cu un aer de mister,
Înseamn-aşa în note pline
Un început de cânt pe cer,
Şi-atunci maestrul inspirat
Bătând măsură cu măsură,
Notează cântu-naripat
Cetit pe-albastra partitură!