Editura Global Info / Literatură |
Dimitrie Anghel
Fantome
Cu pânzele-ntinse, să-şi afle scăpare,
Vin nave grăbite de vânt şi de frig;
Iar albe fantome se-nalţă din mare
Şi-aleargă de-a lungul înaltului dig.
Fluide şi zvelte aleargă şi urlă,
S-aţie cu grijă intrarea în port,
Iar altele urcă spre farul din turlă,
Să ceară drept vamă ca plată un mort...
"Lumina s-o stingem, lumina, lumina...
Şi-o dată sermanul opaiţ apus,
Funebră veni-va pe ape regina,
Regina cea neagră..." şi iată-le sus,
Fluide şi zvelte, din treaptă în treaptă,
Se urcă s-ajungă la steaua de foc;
Dar steaua pe nave lumina-şi îndreaptă,
Şi navele pasă acum spre noroc.
Aproape-s, şi-acuma sirenele sună,
Şi gata-i să cadă şi ancora grea,
Şi-atât întuneric, şi-atâta furtună
Rămân biruite de-o singură stea.