Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Anghel

Gherghina

Miresmele sunt graiul florilor. Ele călătoresc pe vînt, aleargă de ici-colo, se ridică peste zidurile grădinilor, te întîmpină cine ştie unde în pustiuri, te urmăresc şi merg cu tine, te lasă apoi la o răscruce şi dispar cum au venit, fără să ştii de ce. Suflete rătăcite colindă lumea, un norod de fantome de toate culorile călătoreşte căutînd poarta sufletelor noastre, stăruiesc într-un fald de rochie, se ascund sub adăpostul unei frunze, se strecoară pe fereşti şi pe uşi şi umblă pretutindenea fără să le putem vedea.

Merg coloratele fantome sub formă de mireasmă, trec umbrele de buchete, alunecă albastrele spectre, aproape de noi, fără să le putem atinge, fără să le putem cuprinde forma, fără să le putem vedea. Trec procesiile dulcelor moarte, îşi încrucişează calea, se întreabă şi îşi răspund poate, ducîndu-şi în braţe urna, în care şi-au pus sufletul lor mirositor, spre cine ştie ce ţintirim tăinuit al întinderilor albastre.

Toate îşi au graiul lor. Gherghina singură, marmoreana şi recea floare ce stăruie pînă tîrziu în grădini, cînd vine toamna, ţinîndu-şi pe frunte sus, pînă şi în minutul morţii, coroana de petale ca o regină, singură ea tace, nu-şi spune nimănui durerea.

Enigmatică şi rece, mulţămită cu fardul trecător căzut din paleta naturii în cuibul ei; cea roşie, bucuroasă de purpura ce-i ascunde poate paloarea minutelor de slăbiciune; cea palidă, veselă că-şi poate masca roşaţa ce i-ar urca în obraji, în clipele cînd sufletul se înduioşează; aşa se clatină ele pe ramuri.

Prin clătinări uşoare îşi spun ele ce simt, una celeilalte, prin izbucniri colorate deasupra ramurilor îşi vădesc fiinţa, prin umbra pe care şi-o coboară şi şi-o măresc pe drumuri, cu mersul soarelui se apropie şi se ajung una pe alta.

O întîlnire mută în capătul unei răscruci, de unde pornesc cărările infinitului, o apropiere catifelată de umbre ce se sărută, două lumini ce coboară de pe înaltul unui ram ca să facă oleacă de întunerec în luminişul unui drum.

Împrejurul lor, ca să-şi spuie splendorile, ca să-şi arate bogăţiile, ca să-şi slăvească aparenţele ori micimile, toate vorbesc. Elocvenţa miresmelor, oratoria parfumurilor, demagogia mirodeniilor umplu aerul. Fiecare îşi scutură parfumata ei rochie, fiecare cheamă, fiecare plînge un strop mirositor de rouă, fiecare îşi anunţă naşterea, iubirea sau moartea, ca să ne înduioşeze sufletul.

Gherghina singură tace. Marmoreană şi rece, dispreţuitoare pentru gălăgioasa durere, naşte, iubeşte şi moare, fără a spune nimănui nimic.

Un zbor de petale ce le aduce vîntul a fost viaţa ei, un punct colorat care mai năluceşte în spaţiu o clipă, rumenind încă locul unde a stat, o umbră dispărută pe un luminiş de drum.

Ţinîndu-şi funerara urnă în braţe, în care sufletul ei tace şi după moarte, în alaiul atîtor fantome ce se îndreaptă spre ţintirimul florilor ce au murit, pe dînsa nimenea n-o ştie, n-o vede, nici n-o presimte...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA