Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Anghel

Gherghina

S-au stâns într-un aflux de sânge bujorii roşi, iar albii crini
Şi-au anunţat de la o vreme şi ei palorile lunare;
Cu o mireasmă, cu o umbră, ori prin fantastice lumini,
Apropiata agonie şi-o prevesteşte fiecare.

Culorile ca un incendiu, în clipa ultimului ceas,
S-aprind — căci ceasul cel din urmă oricum e o apoteoză;
Mai darnic îşi răstoarnă crinul parfumul ce i-a mai rămas
Pe fundul urnei, şi, când moare, mai roză se preface-o roză.

Gherghina singură, spre toamnă, când sunt grădinile pustii,
Nu-mprăştie nici o mireasmă, ci rece şi nepăsătoare,
Când stă să-i vie şi ei ceasul înfricoşatei agonii,
Şi-nalţă tot mai sus în aer, zâmbind, marmoreana-i floare.

Ca şi cum n-ar fi fost născută cu celelalte pe pământ,
Fără palori şi fără umbre, ci tot mai dreaptă în lumină,
Ea luptă mândră pân' la urmă şi se coboară în mormânt
Purtând cununa ei de aur pe frunte, sus, ca o regină.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA