Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Anghel

A. D. Holban

Sunt unii oameni senini şi blânzi, cari împrăştie în jurul lor o atmosferă de bunătate ce te farmecă şi te câştigă cu fiecare vorbă, cu fiecare gest al lor; iar alţii care te resping de la început şi faţă de cari nu ştiu ce sâmţământ tainic îţi dă de ştire să te fereşti. Unul dintre aceştia din urmă este şi veteranul om politic A. D. Holban, o interesantă figură a Iaşului din alte vremuri.

Mi-am adus aminte de dânsul citind într-un ziar recent reflecţiile sale pline de răutate la adresa artiştilor noştri de astăzi. Îl cunosc de când eram copil; pot zice că m-am trezit cu el în casă, căci, cât timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa şi de la masa noastră.

În anii din urmă însă, îl pierdusem din vedere aproape cu desăvârşire; glasul lui parcă amuţise în larma uriaşă ce o fac luptele zilelor noastre, cu alte aspiraţii, cu alte idealuri, cu altă pornire de muncă. Arar doar, ca un clopot dogit, îl mai auzeam când mă abăteam prin Iaşi discutând şi aruncând diatribe vehemente comesenilor lui de la glorioasa cofetărie a lui Tufly; arar mai citeam câte un articol imund prin vreun ziar, în care, ca o sepia mânioasă, îşi arunca din când în când norul de cerneală ca să dea din nou afund pentru cine ştie câtă vreme.

Nu m-a surprins deci noua lui izbucnire, dar mi-a evocat toată copilăria mea. Îl revăd ca pe un căpcăun hămesit, cu osatura puternică, livid ca un spectru, cu fălcile enorme, cu ochii mascaţi veşnic de ochelarii negri, încălecaţi pe un nas cărnos, cu nările răsfrânte, din care ţâşneau necontenit două şuvoaie de fum...

Nimic nu era destul de bun pentru el; mâncările cele mai scumpe, pateurile cele mai alese, brânzeturi, fructe dispăreau ca într-o prăpastie în gura lui enormă... Regretata pivniţă a tatălui meu, garnisită cu cele mai preţioase vinuri de marcă, nu avea nici un secret pentru dânsul.

El mânca, el bea, el vorbea.

Nimănui nu-i era îngăduit să-l întrerupă, nimeni n-avea voie să emită o părere personală în faţa acestui etern musafir, la care se uitau toţi ca la o spaimă a vremii.

La noi în casă era o veşnică perindare de oameni politici, oameni de afaceri, samsari şi paraziţi. Veneau boieri scăpătaţi, relicvii de neam cu apucături patriarhale din vremea lui vodă Sturza, în general oameni simpli, modeşti, nelustruiţi de cultura apusană... În mijlocul acestui bizar amestec, el trona, şi nici unul din cei pe cari obiceiul, întâmplarea sau cine ştie ce interes îl aducea la masa noastră nu scăpa de fulgerile lui... Toţi îl temeau şi-l tolerau, fără să-l poată suferi, văzând în el un viitor "om mare".

Tatăl meu avea o adevărată slăbiciune pentru el. Într-un moment dat, chiar îi pusese la dispoziţie o casă alături de a noastră, unde într-o bună zi s-a instalat cu arme şi bagaje. Mi-aduc aminte de vălmăşagul ciudat de lucruri ce l-am văzut în acea locuinţă. O neorânduială de om care parcă veşnic sta să pribegească şi o lipsă de temeinicie ce contrasta cu gospodăriile aşezate de pe atunci. Vrafuri enorme de cărţi, foi despărechiate, teancuri de jurnale prăfuite, revărsate în toate părţile. Monitoare vechi, tratate de agricultură, rămăşiţi din timpul când era elev la şcoala din Grignon, toată literatura lui Paul de Kock, Gaboriau, vagi manuale de economie politică, fascicole obscure, broşuri politice, scrisori răvăşite, cartoane cu desenuri şi caricaturi, toate zăceau vraişte aruncate una peste alta pe birou, pe scaune, pe podele. În păreţi, panoplii cu arme vechi, trombloane, vincesteruri, iatagane, pistoale de duel şi alte obiecte cari fac bine în casa unui polemist...

E incontestabil că, printre această lume simplă de burgheji blajini, acest om veşnic irascibil şi vehement era o figură aparte.

Pentru el se punea mână de la mână şi se scoteau jurnale, ca Darabana, Capitala Bandei Negre, Patria, în care el putea să-şi canalizeze prisosul de venin, combătând "regimul nefast" al lui Ion Brătianu. Articolele, înainte de a fi aşternute pe hârtie, erau trâmbiţate în timpul mesei cu atâta convingere aparentă, încât eu, în mintea mea de copil, văzând pe acest căpcăun uscat, gesticulând cu mânele lui uriaşe şi osoase, cu unghii fioroase de animal apocaliptic şi aruncând pe nări cele două necontenite şuvoaie de fum o dată cu torentul de invective care-i curgeau din gură, îl priveam cu răsufletul oprit, crezându-mă veşnic în ajunul unui cataclism.

Aceasta a ţinut ani de zile. Ani de zile a ştiut, cu o dibăcie diabolică, să creeze şi să hrănească în jurul său atmosfera asta de agitaţie, în care putea să aţâţe vâlvă în jurul numelui său. În întrunirile "opoziţiei unite" era aşteptat ca să spuie cuvântul decisiv care să răstoarne pe "sanguinarii care domneau în Capitala Bandei Negre".

Celebritatea lui creştea, şi nimeni nu se îndoia că acest om va fi într-adevăr un viitor "om mare".

Şi anii au trecut, s-au dus bătrânii unii după alţii, bunii burgheji blajini şi sinceri, s-au risipit părinţii noştri, casele vechi s-au înstrăinat şi multe lucruri s-au prefăcut de atunci în Iaşul copilăriei mele. Turnul Goliei a scăzut, cel din poarta Tresfetitelor s-a dărâmat, păreţii îndurători ai sălei de întruniri "Pastia" repercutează astăzi ecoul altor glasuri chemate să strige în deşert durerile poporului, redacţiile adăpostesc alte celebrităţi... şi numai cel predestinat să ajungă un "mare om" durează încă, cu legenda lui... Bătrâneţea i-a mai pus o leacă de carne pe oase, l-a rotunjit, i-a nins pe cap şi pe barbişon, i-a mai umplut proeminenţa fălcilor, i-a mai îngreuiat gesturile inutile... Pe el singur l-a cruţat timpul, i-a păstrat răutatea ca un elixir şi l-a osândit să-şi ducă mai departe viaţa zadarnică de pîn-acum, ca un Cain ce nu a avut stofă. Zadarnic mi-a înfiorat copilăria şi-a amăgit o generaţie întreagă. Nu era nimeni după ochelarii aceia negri, nimic îndărătul vorbelor răsunătoare, nimic în această uriaşă întrupare, decât un stomac şi o pungă de fiere...

Astăzi, când arar mai dau cu ochii de acest nume, care ca un înecat tot mai caută să iasă la suprafaţă în vârtejul grăbit al zilelor noastre, râd, cum probabil ar râde şi artiştii noştri, dacă ar şti ca mine cine e moşneagul acesta care insultă.

Pentru ei am zugrăvit acest portret.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA