Editura Global Info / Literatură |
Dimitrie Anghel
Reverie
Cântai un cântec straniu din ţările de nord,
O melodie blânda şi limpede ca gheaţa;
Şi eu visam pe gânduri ce dulce-ar fi fost viaţa
Să am cu tine-o casă pe-o margine de fiord.
Ca marmura curată, de sus şi până jos
Să fie albă toată, şi-n ape să se vadă,
Stătând misterioasă subt gluga de zăpadă
Cum stă pe-un vârf de stâncă un cuib de albatros.
S-o-mprejmuie tăcerea eternă de la poli,
Să pară-ncremenite de veacuri toate cele
Subt mantii somptuoase de albe catifele,
Şi noi să fim ai vieţii cei de pe urmă soli.
Să dea ocol cu spaimă corăbiile mari,
Şi-n locul lor, solemne pe calmul apei noastre,
Gheţarii să-şi pornească escadrele albastre,
Plutind fără de steaguri şi fără marinari.
Iar soarele fantastic să creasc-atunci şi el,
Nu-n zări, ci pretutindeni, ş-odată în tot locul
Să rumenească cerul, şi-n urmă roş ca focul,
Să stea deasupra noastră, rotind ca un inel.
Aşa visam, dar toate cu ultimul acord
Au reintrat în noapte, dar nu ţi-am spus nimică,
Şi-am sărutat cucernic mânuţa asta mică...
Ce-a năruit o casă pe-o margine de fiord.