Editura Global Info / Literatură |
Dimitrie Anghel
Schimb de veşti
Soseşte vântul peste ziduri, sătul de flori de câmp, să vadă
Ce fac stăpânele grădinei, şi-n urma lui, sclipind în soare,
Un zbor de foi de pretutindeni a prins încet-încet să cadă:
Ca nişte veşti trimise-n taină de pe la fraţi şi surioare.
Se mişcă aerul, şi iată întâi şi-ntâi că de departe
Vin două foi de viorele, vin ca să spuie amândouă,
Cât timp au pus şi câtă grijă, călătorind pe drum de moarte,
Ca să le-aducă-n amintire din vatra lor un strop de rouă.
Dar cade-abia albastra veste şi-n limpezimi acum s-alungă
Un fulg de-omăt, zorit din urmă de-aripa unei rândunele.
Se-ntrece pasărea cu fulgul din două care-ntâi s-ajungă
Să spuie că de-acum pe lume trec lăcrămioarele şi ele.
Şi-abia se lasă fulgul dulce, şi-n loc de-un fulg mii de petale
Zburând spre trandafiri îi cheamă, să vie toţi făr' de zăbavă,
De vor să treacă sub ghirlande şi pe sub arcuri triumfale,
Acum cât sânt în floare rugul şi măcieşii de dumbravă.
Şi vin pe urma lor grămadă, vin fel-de-fel nenumărate...
Tot câmpul cu chilimuri scumpe, risipa-ntreag-a tinereţii,
Şi primăvară toată vine în curcubeie fărâmate
Să spuie-nfrângerile morţii şi biruinţele vieţii.
Iar florile uimite-atuncea, de-atâta dor încet se-nclină,
Şi la un semn ce-l face crinul, ca printr-un farmec, fiecare
Îşi scutură pe vânt o foaie — şi vântul pleacă din grădină,
Cum a venit, plin de murmururi şi de solii mirositoare.