| Editura Global Info / Literatură |
Dimitrie Anghel
Wagnerism1
Azi dimineaţă Cişmigiul părea un parc de vechiu castel,
Şi, ca un rege singuratec, eu singur mă plimbam prin el.
Treceam cu mânile la spate tăcut, pe-aleele pustii,
Copacii moţăiau din creştet ca nişte uriaşi cheflii.
Dar iat-un brad că se deşteaptă şi cu un ram bătând uşor.
Asemeni unui capelmaistru le dă semnal în do minor.
Buimaci de somn se-ntind giganţii trosnind a lor încheieturi
Şi tumultuoşi pornesc să cânte preludiul unei uverturi.
Ca un catarg interminabil d-asupra negrelor boschete,
Un plop s-alintă-n neastâmpăr, bătând din mii de castagnete.
Un teiu stufos ca un Dinicu, s-a deşteptat acum şi el.
Şi amoroso plânge-n umbră cu nota lui de violoncel.
Privindu-se ca-ntr-o oglindă în luciul apei liniştite,
Din harfe sălciile cântă ca nişte fete despletite.
Alăturea, ursuz, platanul, mâncat şi găurit de ploi,
Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi.
Tresare ca din altă lume, mişcându-şi foile ei late,
Şi, la răstimpuri, sgomotoasă din talgere catalpa bate.
Se întregeşte simfonia şi tot mai veselă devine,
Staccato păsările cântă din fluere şi piculine....
Divin era concertul, gratis şi fără de compozitor!
Iar eu, ca Ludwig, melomanul, în sală singur spectator,
Şi-o lebădă misterioasă vâslea pe ape-aşa de lin....
De ce n-am dispărut ca tine, fantasticule Lohengrin!
Note
1. Din volumul "Caleidoscopul lui A. Mirea" (1908-1910) scris în colaborare cu Ştefan Octavian Iosif
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
