Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Buciumul şi fluierul

Buciumul

În darn moduli, o, fluiere,
Cântări de fală pline,
Căci moartea naşte-n suflete
Ca viermi în flori divine.

A fost un timp de glorie;
Azi piere sub durere;
O suvenire tulbure
Prin noapte luce, piere

Ca visele plăcerilor,
A căror umbre line
Plutesc în sânul dorului,
În ziua care vine.

S-a stins în umbra timpului!
Fatală moliciune
Prepară luptătorilor
Molatice cunune.

Fluierul

Cugetări amare! duceţi negrul zbor
Sufletelor slabe ce s-abat de dor;
Însă voi, speranţe dulci şi tinerele,
Împletiţi cu roze cântecele mele!
  Inima română
N-a perdut juneţea cea vieţuitoare,
  Nici viteaza-i mână,
De plăceri molatici, n-a slăbit sub soare.

Buciumul

Nu-mi mai vorbiţi de patrie,
Căci plânsul mă supune
În mijlocul plăcerilor
Întristă tristu-i nume.

Plăpânda, blândă pasăre
Când cade sub prinsoare
Îşi muşcă fierul lanţului
Şi bate-n aripioare.

Şi fiicele Carpaţilor,
Gingaşele căpriţe,
Când cad în prada lupilor,
Se apăr din corniţe,

Dar fraţii-mi n-au virtuţile
Nici ăstor dulci fiinţe
Plecaţi, se pleacă timpului
Şi lungii suferinţe.

Fluierul

Totdauna-n lacrimi nu s-or risipi
  Inimile june,
Mâine cavalerul pe fugar în spume
Pe câmpul de lupte mândru va porni;
Paloşul cel splendid va luci cu fală
  Pe coifuri de fier;
  Ştirea triumfală
Gloria română va purta la cer.
Dincolo de noapte, zorile lumină;
Dincolo de doruri, viaţa luce lină;
Numai ochii celor ce de moarte-s plini
Nu pot să pătrunză dulcile-i lumini.

Buciumul

Văzut-am iarna luncile
Uscate, tristătoare,
Dar azi cu flori dulci, magice,
Se coper râzătoare.

Văzut-am fruntea verginei
Pălită, durerată,
Dar azi cu dulce purpură
I-e faţa semănată.

Dar zilele, dar secolii,
Sub care totul piere,
Nu schimbă, dulce fluiere,
A ţării grea durere!

Pământ al suferinţelor!
Te pleacă şi suspină,
Căci pentru tine soarele
În negură declină!

Iar tu, gingaşe fluiere,
'Mpletit cu flori divine,
Precurmă melodiile
De tinereţe pline!

În darn mai cânţi; accentele-ţi
D-amor şi libertate,
În inimile morţilor,
Cum crezi că pot străbate?

Aşa cerească pasăre
Modulă pe morminte,
Dar nu mai mişcă sufletul
Acelui ce nu simte.

Azi sufletul românului
E rece ca pământul
Când iarna-ngheaţă fluviul
Mai mut e ca mormântul!

Pământu-n timpii rozelor
Cu dulci flori se-ncunună
Şi, sub lovirea fierului,
Mormintele răsună;

Iar tu, frumoasă patrie,
Rămâi în amorţire
Când tinerele cântece
Te cheamă la mărire!

Fluierul

Ţară! şterge-acele triste lăcrimiori
  De pe faţa jună!
Împleteşte părul cu fragile flori,
  Vechea ta cunună.
Căci soseşte ziua cea de sărbătoare,
Ziua nunţii tele cu mărirea ta!
Să nu te găsească stând îndoitoare,
  Stând a lăcrima,
Mirele tău dulce ca cerescul soare!

Buciumul

În nici un timp plăcerile
Din sărbători voioase,
Pe frunţile fecioarelor
N-au pus flori mai frumoase!

Răsună, sună cupele
Şi hora saltă lină,
Copiii ţării bravilor!
. . . . . . . . . . . . . . . . .

Ascunde-ţi capul, pasăre,
Plângând sub aripele!
Veliţi-vă-n nori frunţile,
Voi, minunate stele!

Voi, râuri dulci, secaţi-vă
Torentele suave!
Să nu mai ude buzele.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

În patria vitejilor
. . . . . . . . . . . . . . .

M-apasă viaţa ş-aerul
Şi sufletu-mi slăbeste!

Îţi las, frumoasă patrie,
Eternă salutare.
Nu voi
S-am tot o mormântare!

Fluierul

Când să fii o stană rece mărmurată,
  Dulce ţara mea!
Din a noastră viaţă jună şi-nfocată
  Te vom re-nvia!

Viaţa ta-i a noastră, viaţă, sânge, nume...
Iar amoru-ţi tânăr ne reţine-n lume;
Pentru tine moartea drag vom înfrunta!
Până ce m-or sparge, dulce voi cânta!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA