Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Dimitrie Bolintineanu

    Căpriţa de aur

    În nori cinşi cu roze şi cu-aur curat
    Se culcă ferice al vieţii-mpărat.
    Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară
    Goneşte-o căpriţă, plăpândă şi uşoară,
    Cu cornii auriţi.

    Ea fuge-n pădure şi cel ce-o preurmă,
    Lăsându-şi fugarul, pe jos o mai urmă
    Sub arbori frunziţi.

    Iar fiicele nopţii pe lume cobor
    Şi-nvăluie toate cu pletele lor.

    O slabă femeie cu seci oseminte,
    Cu feţe zbârcite, păru lui nainte
    Şi-aşa i-a vorbit:

    — ,,Te-nturnă,-mpărate, căci mândra căpriţă
    A fost mai nainte frumoasă domniţă
    Cu păr aurit.

    Un zmeu se răpise de chipu-i dorit,
    Dar juna fecioară l-a dispreţuit.

    Atunci el îi schimbă popoarele sale
    În arbori ce formă dumbrava din vale,
    Dumbrava de chin.

    Domniţa frumoasă cu plete leite
    Se schimbă-n căpriţă cu coarne-aurite,
    Frumoase străin!

    Acum e căpriţă cât ziua luceşte
    Şi dulce fecioară cât noaptea domneşte.

    Acolo-i castelul în care petrece.
    Dar câţi o preurmă, sub paloşu-i rece
    Ca spicul s-abat.

    Streine, te-nturnă spre locuri mai bune!
    Să mori când eşti mândru, puternic şi june
    E mare păcat!"

    — ,,Fii bună şi-mi spune, ce pot ca să fac,
    Turbatele-i gânduri în flori să prefac?"

    — ,,Te du de găseşte, sub plopul ce plânge,
    Fugaru-i ce-adapă cu tânărul sânge
    De fii de-mpăraţi!

    El poate să-ţi spuie misterele sale...
    Dar tot e mai bine să pleci p-a ta cale,
    Spre junii tăi fraţi!"

    Ea zice. Streinul voios mulţumi.
    Spre plopul ce plânge, prin noapte porni.

    — ,,Tu, care-ntreci vântul prin marea-ţi iuteţe
    Şi-ntuneci lumina cu-a ta frumuseţe,
    Al soarelui fiu!
    O, cal dalb, mă-nvaţă ce pot face doare
    Să capăt amorul căpriţei-fecioare,
    Îmi spune, să ştiu!"
    Dar calul nechează. Săpatele stânci
    Revarsă prin noapte răsunete-adânci.

    — ,,Ascultă, străine cu faţă mult albă!
    Ea doarme cu mâna pe sabia-i dalbă
    Şi cu-ochii deschişi.

    Acel ce-ar ajunge să-i dea sărutare
    Când este-adormită, va face schimbare
    În sorţii închişi.

    Dar ochii fecioarei lucesc înfocaţi
    Şi cei ce s-apropiu, se-ntorc spăimântaţi.
    Tu du-te, sarută, şi nu te-ndoieşte,
    Căci ochiu-i nu vede, deşi străluceşte,
    Frumos călător.

    Odată ce buza-ţi de frunte-i v-atinge,
    Magia fatală pe loc se va stinge
    Ca visul de dor."

    Străinul pătrunde prin vechiul castel.
    A morţii tăcere domneşte prin el.
    Iar steaua durerii, tăcută şi plină,
    Ieşind de sub neguri, revarsă lumină
    Pe tristul palat.

    Ici-colo prin curte zac oase-aruncate,
    Zac oase de tineri ce-n nopţi furtunate
    Azil au cătat.

    Pe patu-i molatic domniţa dormea,
    Cu sabia-n mână şi cu ochii privea
    Ca valuri de raze ce splendidul soare
    Răsfrânge voioase p-a zilei ninsoare,
    Ce parcă-o pătrund.

    Cosiţele-i late cădeau despletite
    În valuri dulci d-aur, voios risipite
    Pe sânu-i rotund.

    Pe rozele buzei, ce pier şi-nfloresc,
    Cuvinte-ntrerupte, ca fluturi plutesc,
    Pe feţele-i albe, cu sânge picate,
    O rouă de lacrimi tăcută s-abate
    În cursul umbrit.

    Ca valul sub focul cerescului soare,
    Sub mantia-i d-aur al său sân tresare
    De vise răpit.

    — ,,O, rară minune", străinu-a strigat,
    Văzând-o dormindă pe fragedu-i pat.

    El pasă spre patu-i şi cât naintează
    Ai fetei ochi seamăn mai mult că veghează,
    Mai mult vii se par.

    Guriţa-i se mişcă şi va să vorbească
    — ,,Oh! nimeni în lume n-o să mai ghicească
    Misterul amar!"

    Străinul cu frică se pleacă pe pat
    Şi pune pe buze-i un lung sărutat.

    Fecioara se scoală şi zice-ntristat
    — ,,D-acuma magia va fi fărâmată,
    Tu scapi viaţa mea,
    Dar cine-mi va spune să fie mai bine?..."
    Îi zice fecioara necată-n suspine —
    Şi dulce plângea.

    — ,,D-ai fi tu ferice cu sufletul meu,
    Trăieşte, fecioară, căci el este-al tău."




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA