Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Dimitrie Bolintineanu

    Capul avarilor

    Prin văile Carpaţilor
    Misterici, neguroase,
    Trecea capul cazacilor
    Cu garde numeroase.

    Zăreşte lîngă-o peşteră
    Dărămături romane,
    Un templu de-albă marmură
    Al junei daciane.

    Iar luna, suflet umbrelor,
    Pe-o neagră stîncă-apare
    Şi varsă foc pe feţele
    Columnilor bizare.

    În vestibulul templului
    Se văd mai multe stane,
    Cu chipul guvernorilor
    Ai Daciei Traiane.

    Dar turma călătorilor
    Văzîndu-le, huleşte,
    Şi capul lor, cu furie,
    Descăleca, vorbeşte:

    — "Cît mi-or lovi vederile
    Aceste chipuri mute,
    Nu pot să-mpac eu inima-mi
    Cu visele-mi plăcute!"

    El zice, trage paloşul
    Spre chipuri, apoi trece,
    Loveşte-o stană repede
    Pe sînul ei cel rece.

    Atunci în aer stelele
    Cu nori apoşi se-ngînă,
    Iar stana-nalţă repede
    Pe dînsul recea-i mînă.

    Se mişcă toate stanele,
    Păşesc spăimîntătoare,
    Şi-n noapte, calcă, sfarămă,
    Barbarii sub picioare.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA