Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Dimitrie Bolintineanu

    Cupa lui Ştefan

    Într-o monastire din trecut rămasă,
    În domneasca sală se întinde masă.
    Misail prezidă ast banchet voios
    Şi în timpul mesei zice dureros:

    „Ştefan după moarte lăsă moştenire
    Arcul său şi cupa l-astă monastire.
    Cu Cantemireştii leşii au venit
    Şi prădând locaşul, arcul au răpit;

    Însă nu răpiră cupa minunată!
    Ea trăieşte încă, de mirare! iată!"
    El arată cupa... toţi s-au minunat.
    Ea era săpată dintr-un matostat.

    Servii varsă-ntr-însa dulce tămâioasă.
    Fiecine-nchină pentru o frumoasă.
    Când la cel din urmă rândul a venit,
    Misail ia cupa şi-astfel a vorbit:

    „Unde este timpul cel de vitejie?
    Timpul de mari fapte?... vai! n-o să mai vie?
    A căzut Moldova, căci orice români
    Se roşesc la gândul a mai fi stăpâni.

    Ei îmbracă manta de înţelepciune;
    Dar ca să-şi ascunză trista slăbiciune.
    Dar înţelepciunea fără-a cuteza,
    E ca cutezarea fără-a cugeta.

    Când vedem sfioasă patria română,
    Ne-aducem aminte vorba cea bătrână:
    Cel ce e mai aproape de mormântul său
    La ideea morţii tremură mai rău!

    Ştefan nu mai este... Însă o să vie
    Alţi Ştefani cu viaţă şi cu bărbăţie:
    Dacă timpul d-astăzi ne apasă greu,
    Viitorul este al lui Dumnezeu!

    Însă pân' să vie lanţul să ne rupă,
    Nu va mai bea nimeni din această cupă;
    Când un suflet mare se va arăta,
    Hârburile cupei le va aduna."

    Zice,aruncă cupa şi o sparge-n trei...
    Nimeni n-a strâns încă hârburile ei.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA