Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Dimitrie Bolintineanu

    Doamna lui Neagu

    Neagoe cel Mare în al său palat
    Ce domneşte p-Argeş zice întristat:
    — „Monastirea noastră nu e săvârşită
    Şi a mea avere este isprăvită!
    Dragi ostaşi, ce ziceţi, nu ar fi păcat
    Ca să înceteze lucrul minunat?"
    — „Biruri noi pe ţară pot ca să se puie!"
    Au răspuns ostaşii ca să îl mângâie.
    Zic şi ei decide biruri pe români
    De la cei mai tineri pân' la cei bătrâni.
    Doamna intră-n sală. Graţiile sclave
    Împletesc cu roze zilele-i suave.
    Ochii uzi de rouă spre pământ se-nclin;
    Rumenind la faţă ea vorbeşte lin:
    — „Voi vreţi biruri nouă! Neagoe, te teme!
    Mâine toată ţara o să te blesteme.
    Astă monastire ce atât iubeşti,
    Printre fum de lacrimi poate s-o priveşti!
    Iată diamanturi! Vinde-le şi-urmează
    Nobila lucrare ce te inimează.
    Căci aceste scule nu le pot purta
    Când femei pe faţă lacrimi vor păstra."
    Zice şi arată un paner de aur
    Unde închisese gingaşul tezaur.
    Ea îl dă. Şi faţa ca un frag cocând,
    Rumenă surâde, drăgălaş şi blând.
    Un bătrân se scoală şi-asfel le vorbeşte:
    — „Inima străbună încă vieţuieşte.
    Ţara care naşte astfel de femei,
    Merită şi viaţa şi mărirea ei.
    Căci să ştiţi cu toţii că un neam se face
    Mare sau se pierde cum femeii place.
    Şi acum voi zice: Doamne! pot să mor,
    Căci văzură ochii-mi mântuirea lor!"




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA