Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Două lupte

I

Luna se înalţă palidă şi plină,
Varsă peste taberi râuri de lumină.
Somnul dulce plană pe combătători.
Miriade păsări ciripesc prin flori.
Apele le-ngână; caii-n nerăbdare
Varsă-n sânul nopţii lungă nechezare.
Ionaşcu singur e neliniştit.
Ochii săi se-nturnă către răsărit,
Apoi dă semnalul... Bravii săi s-adună...
Pleacă să combată duşi de blonda lună.
Se duceau moldavii bărbătaţi de dor,
Ca setoase păsări ce la râuri zbor.

II

Zorile se varsă. Paşa se trezeşte;
Cheamă capii oştii şi-astfel le vorbeşte:
— „Voi, credinţa noastră, voi, preanobili fii;
Ieniceri de frunte, voi, siimeni, spahii!
Vă puneţi sub arme! Trâmbiţele sune!
Vulturii şi corbii turme să s-adune!
Soarele pălească pe umbrosul cer!
Armia intre-n cărnuri până la mâner!
Calul să turbeze în frâul ce-l strânge!
Din duşmani să muşte şi să-noate-n sânge!
Cum o vijelie risipeşte-un nor,
Spulberaţi îndată rândurile lor!
Sabia să cază peste ei c-urgie!
Viaţa lor şi-averea ale voastre fie!"

Astfel zice paşa. Toţi se pun la rând.
Semiluna-n aer plană fluturând.
Dar pe altă parte lonaşcu vine,
Pune spre bătaie cetele creştine.
Intră printre rânduri pe un cal nebun
Ce varsă pe nasuri flacără şi fum.
Aurele leagăn coama-i jucătoare;
Coiful său luceşte, coperit de soare;
Maiestatea luce p-al său chip umbrit
Şi, privind ostaşii, astfel le-a vorbit:
— „Turcii calcă ţara, cată s-o robească...
Dar nu-i încă ruptă spada vitejească!
Inima Moldovei încă n-a slăbit
Sângele prin braţe-i nu a putrezit.
Cei străini nu calcă ţara vitejească
Sabie şi moarte fără să-ntâlnească.
Aste multe cete ce ne înconjor,
Pot să scalde ţara cu sângele lor!
Încă-o datorie! încă-o luptă nouă!
Biruinţa dalbă ne surâde nouă,
Căci această ţară nu e scrisă-n cer
Printre ţări robite ce prin secoli pier!
Astfel zise domnul. Toţi se-nverşunesc.
Ambele-avangarde iute se lovesc.

Armele-otomane cad şi se făramă
P-ale noastre coifuri, zale, piepţi d-aramă.
Astfel cum s-arată p-o hârtie-aprinsă
Ce-n cenuşe trece pân-a nu fi stinsă,
Scânteioase raze ce lucesc şi mor,
Ne-ncetat pier turcii sub armele lor.

Hatmanul Sfircioschi sparge totd-odată,
La Tighina, altă numeroasă-armată...
Treizeci de stindarde domnul saluta
Şi, privind trimisul sângerat, zicea:
— „Fii iertat, o sânge! de vei naşte-odată,
Patrie română, mare, lăudată."

TE-AR MAI PUTEA INTERESA