Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Dimitrie Bolintineanu

    O fată tânără pe patul morţii

    Ca robul ce cântă amar în robie,
    Cu lanţul de braţe, un aer duios,
    Ca râul ce geme de rea vijelie,
    Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

    Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
    Când ziua e rece şi cerul în nori,
    Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
    Când grindina cade torente pe flori;

    Aşa făr' de veste pe zilele mele
    O soartă amară amar a bătut,
    Şi astfel ca crinul de viscole rele,
    Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

    Abia-n primăvară cu zilele mele
    Plăpândă ca roua abia am ajuns,
    Atuncea când cântă prin flori filomele,
    O crudă durere adânc m-a pătruns.

    Amară e moartea când omul e june,
    Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
    Când pasărea cântă, când florile spune
    Că viaţa e dulce şi n-are suspin!

    Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
    Ce plânge trecutul de ani obosit;
    Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
    Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

    Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
    Creşteam, pe cunună să am dezmerdări,
    Şi mie amorul cu buze de rouă
    Cu inimă dulce îmi da sărutări.

    Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge
    Suflată de vânturi aici pe pământ,
    Ah! juna mea viaţă acuma se stinge
    Şi anii mei tineri apun în mormânt!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA