Editura Global Info / Literatură |
Dimitrie Bolintineanu
O fată tânără pe patul morţii
Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.
Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;
Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.
Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.
Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când pasărea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!
Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!
Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
Creşteam, pe cunună să am dezmerdări,
Şi mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.
Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! juna mea viaţă acuma se stinge
Şi anii mei tineri apun în mormânt!