Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Fecioara

Plângeam pe sânu-i fraged un plâns d-amarăciune
Şi lacrimi înfocate pe frunte-mi se scura,
Căci tânăra vergină şoptea o rugăciune
Suavă ca amorul ce-n sânu-i palpita.

Era un înger dulce ce-n visurile mele
D-atunci întotdauna plângând am întâlnit;
Aşa ca o fantasmă ce-n noapte fără stele
Trecând printre morminte, şopteşte: am trăit!

Odată, dimineaţa când vesel se răsfrânge
Purpura matinală ce omu-i zice zori,
Când muritorul palid, sub lanţul ce îl strânge,
Salută aurora în cerul fără nori;

Mergeam atunci la dânsa cătând la alba lună
Ce-n unda aurorii cu-ncetul se-neca.
Frumoasa copiliţă lucra la o cunună
De rozi ce-n răsfăţare pe sânu-i se juca.

Cu flori înconjurată ca cerul cu lumină,
La candela murindă ea tristă căuta;
Iar aurele-i bucle ca spice ce se-nclină
Şi strălucesc sub rouă, în lacrime uda.

„O, vin, iubite, vino, căci iată vântul bate
Şi floarea dimineţii curând va veştezi.
Veni-va călătorul din locuri depărtate
Şi ochii săi în lacrimi nu o va mai găsi.

Dar vino lângă mine şi moartea-mi va fi dulce
Pe ale tale braţe când capul voi pleca.
Aşa drumaşul serii în câmp voind să culce,
Ferice-i când p-o floare îşi pune fruntea sa!

Acel ce-mi dete viaţa la moarte mi-o expune,
Unui străin cu aur va mâna s-o dau eu
Şi n-am spre apărare decât a mă supune,
Şi n-am a le răspunde decât suspinul meu."

Acolo unde luna din cale se opreşte
Şi lasă o cătare mai dulce pe pământ,
Acolo unde mirtul mai vesel înfloreşte
Acum eu merg adesea şi plâng p-al ei mormânt.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA