Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Herol

Herol la morminte se duce şi plânge
Promisa lui moartă cu fruntea sub flori.
Din fruntea lui cură sudoare de sânge;
Iar stelele d-aur se-ngână cu nori.

O, rară minune! mormântul tresare
Şi-ndată deschide şi sânu-i de lut,
Frumoasa promisă de marmură pare,
Iar luna lumină din spaţiul tăcut.

Pe mantia-i albă, cosiţile-umbroase
Ca noaptea cu ziua se-ngână, apărând,
Şi brâul ei d-aur, cu raze lucioase,
Încinge ferice mijlocu-i plăpând.

Dar faţa-i străluce d-acea frumuseţe
Ce nu-i cunoscută la neam omenesc,
Şi rozele-s stinse pe dulcele-i feţe,
Cătarea-i perdut-a cel foc fecioresc.

— "Părinţii-mi nu vrură să fiu eu soţie
Acelui ce-n viaţă-mi atât am iubit,
D-atunci în durere, plăpânda-mi junie
Se stinse cu viaţa, cu tot ce-am dorit.

Dar relele tele mă turbură foarte
În lumea de pace din care sunt eu,
Şi viu să te mustru de ce laşi spre moarte
Să cază-al tău suflet, o, sufletul meu!

Acela ce moare se perde-n uitare;
E lege-a naturei ce tot a coprins;
Un om nu se perde, căci alt om dispare;
Un crin nu se fană, căci alt crin s-a stins!"

— „Prea dulce fantasmă! Pe lumea de doruri
Sunt singur... d-acuma, vai! nu mă lăsa!
Când eşti în locaşul cereştelor horuri,
O zi de plăcere mai pot eu gusta?

Oh! fără de tine tot este durere;
Pământul şi cerul în doliu îmi par;
Şi sufletu-n viaţă nimica nu cere,
Oricare plăcere se schimbă-n amar."

Într-asfel amantul fantasmei vorbeşte;
Fecioara-l ascultă pătrunsă de dor;
Rădică la ceruri, ce-n aur luceşte,
Cătarea sa plină de plâns şi de-amor.

— "Vai! dacă crezi însuţi — mai zise răpită —
Că nu poţi în viaţă să fii fericit,
Dorinţa ta dulce să fie-mplinită!
Pe braţele mele dormi, suflet dorit!"

Pe sânul fecioarei el capul înclină,
Se-mbată de vise şi dulci răsfăţări
Şi-n noapte s-aude şoptire divină
De blânde complângeri, cereşti sărutări.

Dar când aurora prin noapte se-arată
Şi varsă flori d-aur pe tristul pământ,
Drumaşii găsiră cu faţa-ntristată
Un june cadaver zăcând p-un mormânt.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA