Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Dimitrie Bolintineanu

    La flori

    Flori frumoase! Sunteţi oare
    Dulci surâsuri de la zori?
    Căci p-a lor încingătoare
    Voi luciţi, o, scumpe flori!

    Sunteţi sufletele blânde
    Fetelor ce nu mai sânt?
    Ah! ca ele de plăpânde,
    Treceţi viaţa pe pământ!

    Sunteţi vise aurite
    Ce din cer se risipesc?
    Căci ca ele-mbălsămite
    Foile vă strălucesc.

    Sunteţi raze fugătoare
    Ce plutesc prin sărbători?
    Ca lumini de sărbătoare,
    Voi luciţi, suave flori.

    Sunteţi lacrime divine
    Dup-al frumuseţii sân?
    Căci cu voi în zile line
    Graţiile se îngân!

    Vai! Ca voi strălucitoare
    Sufletu-mi avea plăceri
    Şi ca voi nestătătoare
    Au pierit în lungi dureri.

    Voi pe sânul primăverii
    Către viaţă aţi venit.
    Numai eu nu iau durerii
    Anii care mi-a răpit.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA