Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

La un avut

Da, dintre toţi avuţii din astă ţară mică,
Acela care ştie mai bine-a risipi
Comorile de aur cu arta cea antică,
  Eşti tu, nu te-ndoi!
Porfirul şi ivorul, şi aurul îngână
Locaşul tău ferice în gustul cel mai fin
În luxul cel mai splendid la care-a artei mână
  Dă sufletu-i divin.
La masa ta de oaspeţi cu inime voioase
Cristalul rivaliză cu porţelanul dalb,
Şi rozele, şi crinii, cu june graţioase,
  Cu gâtul lor cel alb.
În cupe râde vinul în spume-mbălsămite
Şi face să recheme pe zeii cei uitaţi,
Şi roabele antice să văd înlocuite
De servi muiaţi în aur ca fiii de-mpăraţi!
Dar poţi a-mi spune mie cum în apropiere
D-a trece astă vale pe care ai albit,
Tu mai înalţi palaturi la viaţă şi plăcere,
  Când viaţa s-a finit?
Ştii dacă de la tine şi până la morminte
Mai este loc d-o noapte, sărmane pieritor?
Te-ascunzi fricos, de moarte, bătrân fără de minte,
  Când tu eşti muritor?
În darn vei da tu aur arhangelului morţii,
El nu primeşte mită, şi-atuncea, vai! în plâns,
Vei înţelege oare că, împotriva sorţii,
  În darn averi ai strâns.
Vei părăsi palatul, femeile frumoase
Şi oaspii tăi, şi servii, şi toţi te vor lăsa.
Moştenitorii însă la mesele-ţi luxoase
  Bând, vai! te vor uita!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA