Dimitrie Bolintineanu

Lăutarul

Într-o noapte furtunoasă
Prinţul cu-ai săi cavaleri
Într-o sală luminoasă
Se-mbătau de dulci plăceri.

Cupele de aur sună,
Candelele strălucesc;
A plăcerilor cunună
Damele drag o-mpletesc.

Noaptea este foarte rece;
Iar afară-un călător
Prin furtuna nopţii trece,
Intonând cântări de dor.

—"Aduceţi îndată-aice
Pe drumaşul lăutar!"
Scutierilor le zice
Domnul casei cel barbar.

Lăutarul se aduce,
Coamele-i voios se joc;
Faţa-i palidă şi dulce;
Ochii-i varsă dulce foc.

— „Cântă nouă, lăutare,
Tu, ce-n lume ai născut
Pentru-a noastră desfătare,
Pentru-al nostru trai plăcut!"

Lăutarul, cu mândrie,
Sparge harpa de pământ.
— „Pentru inimi de robie
Nu voi, doamne, eu să cânt!

Dacă cânturile mele
June suflete răpesc,
Ale voastre inimi rele,
Inimi moarte, nu-nfloresc.

Astfel vântul dezveleşte
Cu-al său fraged sărutat
Crinul care-mboboceşte,
Dar nu crinul cel uscat!"

Zice şi pe loc dispare;
Dar prin vânturi care gem,
Oaspeţii, cu-nfiorare,
Auziră ăst blestem:

„Voi, ce tartárul v-a răvărsat
În nopţi fatale de voluptate
Cu nori de crime şi de păcate
Pe faţa lumii ce-aţi insultat;

Voi, ce daţi moartea chiar în amor
Ca şerpi ce-n ora lor de-nrodire,
De voluptate şi fericire,
Turbaţi omoară complicii Ior;

Voi, ce cu hulă la cei mai tari
Târâţi josita voastră cerbice,
Şi pentru omul cel neferice
Aveţi dispreţuri crude barbari;

Fără de cuget, nici Dumnezeu,
Fii de minciună şi înjosire,
Astăzi cu cruda-mi dispreţuire,
Pe voi să cază blestemul meu!

S-aveţi repaos într-un mormânt
Numai când corpul ars de durere
Răci-va-n lume orice plăcere
Prin desecatul său osământ!

S-aveţi vedere; rău să zăriţi!
Auz, ş-auzul să vă înşale,
Gură şi vorbe fără de cale;
Inimi, şi numai chin să simţiti.

Pe cât trăi-veţi p-acest pământ,
Fapta cea bună ce-ţi face-n lume
Să se topească fără de nume
Cum piere-n spaţiu urma de vânt!"

Astfel cântă cu durere
Lăutarul rătăcit,
Iar în sala de plăcere
Candelele au pălit.

Mâna-ngheaţă pe pahare,
Florile se sting pe loc;
Iar în sala lată pare
O columnă grea de foc.

Pe columna-nflăcărată
Aste litere ziceau
„Viaţa voastră-i blestemată!..."
Oaspeţii amar plângeau.