Dimitrie Bolintineanu

Miron Costin

— „Mari dureri ai, sorioară.
De-mi rupi inima gemând?..."
— „Mari dureri ma înconjoară!..."
Zice Mărioara blând.

Şi al morţii văl se-ntinse
Peste faţa ei de crin.
Viaţa-i tânără se stinse
Într-un dureros suspin.

Miron plânge cu suspine
Şi mai zice dureros
— „Cui mă laşi aici pe mine,
Suflet dulce şi frumos?"

Dar în sală se arată
De la curte un trimis,
Să ucigă astă dată
Cronicarul cel proscris.

Mărioara blândă moare,
Miron cade înjunghiat
Şi în ziua viitoare
Două cruci s-au ridicat.

Dar pe groapa lor cea sântă,
Cum dă vânt de primăveri,
Două păsărele cântă,
Cântă ale lor dureri.