Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Dimitrie Bolintineanu

    O noapte la morminte

    Mergeam pe căi sălbatice,
    Cătam adăpostire;
    Iar fantasme lunatice
    Râdeau p-o monastire.

    Lătra departe câinele
    La duhuri neguroase,
    Scoteau din groapă mâinile
    Scheletele hidoase.

    Pe munţi, regina nopţilor
    Păruse gălbenindă,
    Aşa cum fruntea morţilor
    Se vede suferindă.

    Atunci trecură ielele
    De mâini în horă prinse;
    Ş-un abur toate stelele
    Îndată le cuprinse.

    Ţipa în sânul norilor
    Vulturi cu grele pene.
    Şi vuietul prigorilor
    Se auzea alene.

    Un fulger!... Norul fumegă;
    Iar tunetul răspunde,
    Şi ploaia cade, spumegă
    În turburoase unde.

    Apoi s-aud răsunete
    De vaiete, suspine;
    Înspăimântat de tunete,
    Un mort veni spre mine.

    În prejmul monastirelor,
    Umblând, mă rătăcisem;
    La locul cimitirelor
    Văzui că mă oprisem.


    Mortul

    ,,Deschideţi, schelete, aceste mormânturi,
    Căci ploaia se varsă pâraie din nor,
    Căci vântul mă bate, şi câini mă-nconjor,
    Şi ielele albe duc hora pe vânturi.

    Aseară, când umbra cădea pe pământ,
    Ieşii să văz luna jucând pe ruine,
    Căci două schelete gemeau lângă mine
    Şi-un verde balaur zbura prin mormânt.

    Dar luna s-ascunde d-odată-n furtună
    Şi astfel ca spicul de vânturi uscat,
    Vârtejul pe mine în văi m-a zburat
    Pe unde infernul sabatul adună.

    Schelete tăcute, am fost împărat;
    Cum soarele trece din lume în lume,
    Din poluri în poluri zbura al meu nume,
    Din poluri în poluri eram lăudat.

    Precum un luceafăr străluce prin stele,
    Luceam printre prinţii din epoca mea;
    Dar, vai! amăgire! Virtutea-mi lipsea
    Şi sceptrul se sparse în mâinile mele!

    Toţi îmi spunea mie că lumea e-a mea,
    Că pot p-un capriciu s-o calc în picioare;
    Că orice dorinţă, de răuvoitoare,
    Un semn, şi-mplinită să-mi fie putea.

    Dar ochii satanei în noapte lumină,
    Ca două steluţe ce-n nori strălucesc,
    Ca doi cărbuni roşii ce-n umbră roşesc,
    Şi negrele-i aripi pe capu-mi se-nclină!

    Credeam eu acestea, şi-aşa am urmat!
    Pâraie de sânge vărsam cu cruzime,
    Şi-aceast-omenire ce geme în crime
    Un cap vream să aibă ca eu să-l abat.

    Dar câinii mă latră şi corbii crocnesc!
    Colo pe morminte joc albele iele,
    Ce râde cu hohot de oasele mele,
    Iar ochii satanei în noapte lucesc!"

    În cele din urmă furtuna trecuse
    Şi toată natura cu-ncetul tăcuse.

    Scheletul acela ce morţii rugase
    La locul său umed intrarea să-i lase,
    În groapă intră,
    Iar echo departe apoi repetă:

    ,,Dar ochii satanei în umbră lumină,
    Ca doi cărbuni roşii în noapte roşesc,
    Ca două steluţe ce-n nori strălucesc,
    Şi negrele-i aripi pe capu-mi se-nclină!"


    Moartea

    Iată, măre, iată!
    Moartea se arată
    Cu perii zburliţi,
    De lacrimi stropiţi,
    De şerpi împletiţi;
    Naltă şi uscată,
    De boale urmată,
    Boale furioase,
    Boale gălbegioase,
    Din aripi plesnind
    Ca iesme rânjind.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA