Dimitrie Bolintineanu

San-Marina

San-Marina astăzi are
Sărbătoare de păstori,
O serbare
De plecare
La Vardar ce cură-n mare,
Alergând pe pat de flori.

Se întinde masă dalbă
Pe un plai lângă Cătun,
Cu smântână
De la stână,
Şi cu fagi de miere albă,
Şi cu vin de la Zeitun.

Dintr-o mână-n altă mână
Cupa pregiurată-n flori
Trece plină;
Beau, închină
Pentru ţara lor română,
Pentru turme şi păstori.

Cei bătrâni cu albe plete
Cei dintâi la masă-nchin;
Hora pasă
Lângă masă,
De flăcăi şi june fete
Cu păr negru, cu alb sân.

Fluierile şi cavale
Sună vesele cântări.
Lângă mese,
Cete dese
De copii se joc pe vale,
Ca-ntr-un vis de desfătări.

Popii binecuvintează
Şi atunci toţi s-au mişcat
De plecare
Către mare.
Turmele înaintează,
Toţi cu totul le-au urmat.

Caii poartă în spinare
Corturi, paturi, aşternut,
Toată casa,
Toată masa
Şi vestminte de-mbrăcare,
Tot ce au, tot ce-au avut.

Mumele, în glugi pe spate,
Poartă prunci cu păr bălai
Sau mioare
Lâncezioare.
Clopotele, legănate,
Sună depărtat pe plai.

Turma beagă, cânii latră,
Caii nechează uşor;
Mai departe,
La o parte,
Sub o măgură de piatră,
Cântă-n fluier un păstor.

Şi pe cale mic şi mare
Stă, mai cată către sat
Cu plăcere
Şi durere,
Îi trimite fiecare
Câte-un dulce sărutat.

Seara vine şi păstorii
La pârâu toţi se opresc.
Şi fac focuri,
Şi fac jocuri
Pân' ce visele-aurorii
Peste geana lor plutesc.

Astfel trece scurta viaţă
De străini neatârnaţi,
Ca cocorii
Şi ca norii
Când pe câmpuri de verdeaţă,
Când pe munţii cei înalţi.

Oamenii au arme dalbe
Şi femeile dulci nuri,
Cu guriţe
De liliţe,
Coame d-aur, feţe albe,
Ochii lai ca nişte muri.

Dar durerea, vai! nu lasă
Nicăiri pe muritor.
Ce dor mare!
Ce-ntristare
Inima lor le apasă
Când oiţele le mor!