Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Dimitrie Bolintineanu

    Şir'te mărgărite

    Mii de candele lucesc
    La palatu-mpărătesc,
    Căci să face clacă mare
    Spre-a-nşira mărgăritare.
    Dintre cei ce sunt veniţi,
    Alţii nu-s mai străluciţi,
    Mai frumoşi, mai răpitori
    Ca doi tineri frăţiori
    Părul lor în undă lină
    'Noată dulce sub lumină
    Ca pârâul fugător
    Sub un soare lucitor.

    Fiecine istoriseşte
    Istoria ce doreşte,
    Iar când toţi au savârşit,
    Copilaşii au vorbit
    — ,,Două june surioare,
    Dulci ca razele de soare,
    Pe sub lesele-nflorite
    Torc mătăsuri aurite,
    Şir'te mărgărite!"

    Iar pe drumul lăturat
    Trece fiul de-mpărat.

    — ,,Doamne, fă-mă-a ta mireasă,
    Fă-mă-a ta femeie-aleasă
    Şi-oi aduce ţie-n dar
    Vase cu mărgăritar!"

    Asfel zice sora mare,
    Cu trufie şi-ngâmfare.

    — ,,Fă-mă, doamne, nevestică,
    Zice sora cea mai mică,
    Şi-ţi voi face doi feciori,
    C-ale părului meu flori!"

    — ,,Tu să fii a mea mireasă...
    Dulce, mândră-mpărăteasă!"
    Nouă luni, de nouă ori
    Străluciră printre nori,
    Iar când fuse-a noua ori,
    Doamna naşte doi feciori

    Cu cosiţele-aurite...
    Şir-te-mărgărite!
    Şi cu-atâta cât vorbea,
    Mărgărelul se-nşirea.

    Iară soră-sa cea mare
    Cugetând spre răzbunare,
    Aducând doi arăpei,
    I-au ascuns în patul ei.

    Iar pe-acei frumoşi feciori,
    Drăgălaşi ca două flori,
    Îi îngroapă prin grădină,
    Ling-o veştedă tulpină.

    Din copiii bălăiori
    Răsărit-au brădiori:
    Dar când stelele voioase,
    Flori din aer auroase,

    Încunună coama serii,
    Când sunt dulci şi limpezi cerii.
    Cei doi brădiori ce cresc
    Între dânşii-aşa vorbesc:

    — ,,Dormi, tu, dulce frăţior?
    Căci eu cerc un aspru dor
    De maicuţa mult iubită
    Ce se plânge părăsită."

    — ,,Nu dorm, căci am auzit
    Viersul maicăi mult dorit,
    Ea ne cheamă plângătoare
    Colea-n umeda-nchisoare."


    Viersul mumei

    „Lanţurile greu mă-ncing,
    Ochii lăcrimând se sting
    Dar să văz pe copilaşi
    Bălăiori şi drăgălaşi,
    Stinge-s-ar a mea-ntristare
    Într-o dulce sărutare!
    Unde sunteţi, dragii mei,
    Plăpânziori şi mititei?
    Spuneţi, mândre florioare,
    Cin'vă scaldă-n lăcrimioare?
    Cin'vă leagănă-n cântări?
    Cin'v-adoarme-n sărutări?"


    Copilaşii

    „Seara primaverii caldă
    Cu dulci lacrime ne scaldă;
    Austrul ne-adoarme lin
    În duiosul lui suspin,
    Iar a nopţii stea tăcută
    Cu dulci raze ne sărută.

    Dar noi nu mai adormim
    De când plânsul ţi-auzim,
    Maica noastră, nu mai plânge,
    Plânsu-ţi inima ne frânge!"

    Sora mare-era mireasă
    Dalbă, mândră-mpărăteasă.

    Sora mare tot aude
    Şi cu-aceste gânduri crude
    — „Împărate, zise ea,
    Dacă mâine n-ăi tăia
    Cei doi brazi ce fruntea-nclină
    Pe fereastra din grădină,
    Casa ta voi părăsi
    Şi-n deşerturi voi fugi."

    Doamna zice şi pe loc
    Brădiorii cad în foc;
    Dar prin iarba cea-nflorită
    Şi de rouă poleită,
    P-un tapet de ghiocei,
    Iată c-au sărit scântei,
    Şi scânteile rouate
    Şi de soare sărutate
    Se schimbară-n doi feciori
    Drăgălaşi ca două flori.
    — „Noi suntem cei doi feciori
    Cu cosiţele-aurite...
    Şir'te mărgărite!"

    Mărgărelul, cât vorbea,
    Singur iute se-nşirea.

    Iară când a fost numit
    Cu măicuţa ce-au vorbit,
    Cele mărgăritărele
    S-au schimbat în lăcrimele.

    Împăratu-a cunoscut
    Copilaşii ce-au pierdut,
    P-a lor maică doritoare
    El o scoate din prinsoare.
    Însă soaţa-i vinovată,
    Între doi fugari lăsată,
    În deşerturi a plecat...
    Soarele s-a-mbucurat.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA