Editura Global Info / Literatură |
Dimitrie Bolintineanu
Viziunile
Precum se varsă norul în unde gemătoare
Cînd este foarte greu,
Asemenea în cînturi amari şi plîngătoare,
Şi inima zdrobită revarsă dorul său.
De ce pe-această lume luceşte încă soare?
De ce pămîntul are atîtea dalbe flori,
Cînd sub a ei durere, vai! inima mea moare,
Şi varsă lungi plînsori?
Din toate aste zile d-amor şi de plăcere
Ce peste lume zbor,
Nici una pentru mine s-aline-a mea durere?
Ce? Sub amărăciune eu trebuie să mor?
O, zile de plăcere, d-amor, de fericire,
Ce mă-mbătaţi d-un fermec ceresc, necunoscut,
Ce atrăgeaţi din sînu-i dulci valuri de iubire,
Ce oare v-aţi făcut?
Îmi pare că-i acolo, ca dulcea dimineaţă
Frumoasă surîzînd,
Că văz suava-i coamă ca o cerească ceaţă
Schimbînd cereşti săruturi cu umăru-i albind.
C-auz cîteodată în vîntul ce se duce,
A sa frumoasă voce ce dulci dorinţi congior
Şi vorbe amoroase ce dau un farmec dulce
Plăcerilor d-amor.
O, sînte mesagere, voi, viziuni ce-amorul
Revarsă drăgălaş,
Nu mai veniţi la mine! De cum luaţi voi zborul
Şi mă lăsaţi, mai negru îmi pare ast locaş!