Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Dimitrie Gusti

    Închinare lui Ştefan-Vodă

    Şi strunile plesnite şi harpa desfăcută
    În salcia pletoasă, de care atârna
    L-a Isterului râpe, acuma este mută,
    Şi cântul ei de aur nu pot a-l deştepta.

    Ce vânt trăgând s-aude sub crengile plecate
    Spre unda cristalină ce fuge şopotind,
    Şi umbrele din apă tot rânduri înecate
    Se par că lasă-n urmă o voce suspinând?

    Durere!... şi-i profundă când România plânge
    Cu fruntea-nfăşurată de doliu la mormânt;
    Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrânge,
    În valea şi Carpatul ce-i românesc pământ.

    Ca valurile mărei ce-n sânu-i se frământă
    Şi spre un ţărm sau stâncă se-mping a se opri:
    Aşa durerea sparge o ţară şi s-avântă
    Colo spre mănăstire la Putna a lovi.

    De printre munţi, câmpie, din unghiuri depărtate,
    Din târguri, municipii, cotune, un popor,
    De-acelaşi curat sânge, se scoală să ia parte
    La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor.

    Cu-a naţiunii cruce, de secoli ferecată,
    Ca pelerin soseşte la noua Golgota
    Unde eroul zace şi ţărna-i fu uitată
    Tăcere... Este ora acum a ne ruga.

    Mărire ţie Doamne! O! Iehova, mărire!
    Ce verşi în noi durerea ca balsamul ceresc,
    Să curăţi moliciunea, nedemnă moştenire,
    La pragul casei tale, palat dumnezeiesc.

    Virtutea românească, virtutea strălucită
    De patrie şi lege, aici în sanctuar
    Se ştie-nmormântată. O dalbă zi-i sosită,
    Poporul stă-n genunche s-o-nveţe la altar.

    Şi imn de rugăciune sub bolţile bătrâne
    Vibrează cu putere, şi fumul maiestuos
    De smirnă, de tămâie, din vasele divine
    Se urcă către tâmplă în nour luminos.

    Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte,
    Iar jos l-a lui picioare mormântul umilit
    Al omului, în care un snop de oseminte
    E-o mână de cenuşă, odor nepreţuit.

    Din astă catacombă şi mucedă şi rece,
    Din ist sicriu de gheaţă în noapte-nfăşurat
    Cu giulgiul nepăsării, un fulger iaca trece
    Şi de-a virtuţii raze tot templu-i decorat.

    În nimbul ce-ncunună mormântul se zăreze
    Lipniţul, Grumăzeştii şi Balta şi Ciceu,
    Dumbrava Roşă, Baia şi cum îngălbineşte
    Făloasa semilună la Racova de greu.

    Dar printre fum şi lupte în cercul de lumină
    Se văd cereşti casteluri de-a lui Hristos tării,
    Şi între ele-i Putna în care-adânc se-nchină
    Lui Ştefan-Vodă astăzi ai României fii.

    Aice e fântâna cea plină de mărire,
    De sânta pietate, de-al patriei amor;
    Aice-i eroismul ce trăsnet de-ngrozire
    Fu duşmanilor ţării sfărmând trufia lor.

    O, mamelor române! aduceţi-v-aminte
    Că dintre voi fu una: Elena, ce ne-a dat
    A patriei mărire! Şi când lipiţi fierbinte
    La sânul vostru pruncul, îi daţi un sărutat.

    Un sărutat de mamă, extaz de bucurie,
    Ce numai sus în ceruri se poate repeta,
    În numele lui Ştefan îl daţi să reânvie,
    Şi duceţi pruncul vostru la Putna-a-l închina.

    Iar tu, junime verde, la ist izvor de viaţă
    Cu unde de virtute ce-i a mărirei loc:
    Învaţa-a iubi ţara, a o iubi învaţă
    Şi-n el inimă, suflet căleşte-ţi ca-ntr-un foc.

    Aşa, junime scumpă, frumoasă auroră
    A patriei române! Al vostru viitor,
    Şi-al naţiunii soare, din a virtuţii horă
    Se naşte, vă surâde, vă cată cu amor.

    În leagănul de moarte vederea nu pătrunde
    Că-i noapte fără ziuă, că-i soarele apus :
    Dar spiritul sondează şi-n muşchiul lui, fecunde
    Seminţi de lauri zice: că Ştefan v-au depus.

    Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunţită
    De patru secoli cântă un glas armonios
    Şi-a lui vibrare dulce de-aramă curăţită
    Prin flăcări întreite, e imn religios.

    E-a clopotului Buga suspin şi lamentare,
    Ce-a munţilor ecouri de freamăt le-au împlut,
    Ah ! cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare
    Că glasu-ţi pentru lume şi cer este făcut.

    Te leagănă pe vânturi, şi-a ta melancolie
    Misterioasă limbă în inimă lovind,
    Fă lacrime să curgă, colo fă-n veşnicie
    Eroul să tresalte, al tău glas auzind.

    Şi strunile plesnite, şi harpa desfăcută
    În salcia pletoasă, de care atârna
    L-a Isterului râpe, acuma este mută
    Şi cântul ei de aur nu pot a-l deştepta.

    O, munţi şi văi profunde, oh! daţi-mi pentr-un nume
    Sublima voastră voce, că-i trist sufletul meu.
    Dar bardul nu, nu cântă... el plânge şi-apoi spune:
    O, Ştefan! tu eşti mare şi la mormântul tău!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA