Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Ştiinţă

    Două continente vechi au existat înainte în zona arctică

    Zonă arctică de astăzi se pare că este cea de-a treia metamorfoză a unui continent vechi aflat în partea de sus a lumii.



    Zona Arctică.


    Un grup de oameni de ştiinţă de la Institute of Petroleum Geology and Geophysics al Russian Academy of Sciences şi de la Novosibirsk State University din Siberia au descoperit că cel mai nordic continent s-a rupt de două ori şi nu o dată cum s-a crezut anterior.

    Un continent vechi numit Arctida s-a format acum un miliard de ani, dar apoi s-a împărţit în două în urmă cu aproximativ 750 milioane de ani, urmând să se unească din nou, după alte 500 milioane de ani.

    O metodă cunoscută sub numele de analiza paleo-magnetică a permis oamenilor de ştiinţă să vadă modul în care poziţia scoarţei Pământului s-a schimbat în timp.

    Structura continentului nu a rămas la fel când elementele constitutive ale Arctidei au venit din nou la loc.

    Arhipelagurile Severnaya Zemlya, Svalbard, Insulele Novosibirsk, o parte a Peninsulei Taimyr, părţi din nordul peninsulei Alaska şi Chukotka, insulele în apropiere de Groenlanda şi platoul Mării Kara au fost create doar când Arctida s-a dezintegrat pentru a doua oară.

    6 AUGUST 2023



    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    O specie nou descoperită de Tyrannosaur, grupul de dinozauri carnivori din care face parte cunoscutul T. rex, ar putea deţine cheia explicaţiei privind modul în care aceste creaturi au devenit dominante.
    O echipa de cercetatori de la Canadian Museum of Nature, in colaborare cu specialisti de la Dalhousie University si University of Manchester au descoperit in zona arctica din Canada, primele probe ale existentei camilei gigantice, astazi disparute, constand din 30 de fragmente dintr-un os al piciorului.
    Oamenii de stiinta de la University of New South Wales din Sydney, Monash University, University of Newcastle, au reusit sa reinvie genomul unei broaste disparute si sa il reactiveze printr-o tehnologie sofisticata de clonare, implantand nucleul unei celule moarte intr-un ou proaspat de la o alta specie de broasca.
    Calciul joacă un rol cheie în răspunsul iniţiat de plante la sare. Plantele folosesc un “val de calciu” pentru a supravieţui în solurile care devin din ce în ce mai sărate, o problemă din întreaga lume. Valul este creat prin eliberarea calciului pe care plantele îl stochează în interiorul celulelor lor.
    Cameleonii sunt capabili să-şi schimbe culoarea foarte repede datorită controlului unei reţele de nano-cristale prezente într-un strat superficial al pielii care reacţionează la diferite lungimi de undă ale luminii.
    Un nou studiu arată că anghilele folosesc şocuri electrice pentru a exercita controlul la distanţă asupra victimelor lor. Descărcările electrice activează de la distanţă neuronii care controlează muşchii, determinând contracţii involuntare ale musculaturii peştilor ascunşi, ce îşi trădează astfel prezenţa.