Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Dumitru Iacobescu

    Trecutul

    Un mic sicriu de aur în mine se ascunde
    Prin parcuri mohorâte de cipri plângători,
    Vrăjit de-un murmur dulce venit de nu ştiu unde,
    Şi-nvăluit în giulgiu de umbră şi de flori.

    Dar înăuntru, mortul, cu pleoapele deschise,
    Tânjeşte într-un veşnic amurg de cloroform
    Ce izvorând dintr-însul, îmbietor de vise,
    Dă simţurilor sale iluzia că dorm.

    Din vremea care curge prin parc ca o fântână
    Pierduţii ani se-nalţă troian peste sicriu,
    Se schimbă muşchii-n zdrenţe şi oasele-n ţărână,
    Dar mortul enigmatic rămâne totuşi viu.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA