Ştiri / Ştiinţă |
Fulgerele pot schimba structurile atomice
Un fulger puternic poate produce un fel de presiune masivă necesară pentru a crea lamele de şoc, structuri atomice despre care se credea anterior că rezultă doar dintr-un impact meteoric sau o explozie nucleară.
Astfel de structuri, care se formează sub o presiune estimată la cel puţin 10 gigapascali şi în lipsa unei temperaturi ridicate, au fost descoperite în urma studiului locurilor unde au avut loc explozii nucleare subterane.
Ulterior s-a dovedit că acestea sunt întâlnite şi în craterele lăsate de impactul de meteoriţi.
Deoarece vulcanii nu pot produce o astfel de presiune, geologii au considerat mult timp prezenţa cuarțului sau a altor minerale de şoc ca o dovadă ce indică că la originea unui crater se află un impact.
Dar mai nou, conform unui studiu internaţional condus de cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania, fulgerele pot induce tipul de schimbări în structura atomică care creează minerale de şoc.
Un fulger poate topi literalmente suprafaţa unei stânci şi poate schimba structura cristalelor.
Descoperirea pune la îndoială unele concluzii despre originile craterelor în cazul în care acestea se bazează doar pe descoperiri de cuarţ de şoc.