Editura Global Info / Literatură

Garabet Ibrăileanu

Omul - o celulă a organismului numit societate

1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spaţiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale şi intelectuale îl poartă în conştiinţa sa (luând cuvântul în înţelesul său psihologic, nu moral).

2. În lume, nu vorbesc numai de artişti, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au simpatii şi antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile şi antipatiile nu devin un motiv de luptă. Ei nu luptă pentru ceea ce cred ei că e bine şi nu luptă împotriva a ceea ce cred ei că e rău. Majoritatea oamenilor e aşa. A trage însă concluzia că aceşti oameni sunt „impasibili", „impersonali", ar fi o mare greşeală şi nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alţi oameni care fac din simpatiile şi antipatiile lor motive de luptă, care îşi fac un ideal (pe care-l urmăresc) de a stârpi ceea ce cred ei că e rău şi de a ajuta la triumful binelui. Aceştia sunt oameni „luptători"'.

3. „Multe dureri-s, puţine plăceri", a zis marele nostru poet, repetând o melancolică banalitate. Şi încă mai puţine sunt plăcerile pe care i le pricinuieşte omului tovărăşia aproapelui său, căci fiecare om e o lume deosebită, cu ambiţiile şi, mai cu seamă, cu egoismul ei... Nu în relaţiile personale pune omul ce are mai bun, căci, în ciocnirea dintre suflete, ce are mai bun se duce, adesea, ofensat în fundul cel mai adânc al fiinţei sale... Şi, de aceea, nu poate fi o legătură mai curată şi mai durabilă, decât... de la distanţă, — aceea care se stabileşte între cititor şi un scriitor, mai cu seamă când acesta e un scriitor de idei, când, adică, pune în opera sa ceea ce este mai curat, mai înalt şi mai dezinteresat, şi mai cu seamă când acel scriitor este un analist al vieţii, căci nimic nu consolează mai mult de durerea vieţii decât contemplarea ei obiectivă, sub specie aeternitatis.

4. Omul [...] din pricina tendinţei de adaptare, caută veşnic să ajungă la o împăcare cu sine şi cu împrejurările. Sensibilitatea exprimă natura intimă a omului şi ea nu numai că influenţează cugetarea, nu numai îi dă direcţie, ci chiar o produce, pentru că sentimentul cere justificare. Dacă sunt trist, trebuie să mă conving că am dreptate să fiu trist: aceasta e adaptarea fiinţei care suferă. Melancolia mea e justificată de cutare şi de cutare pricini, deci e adevărata şi justa atitudine sentimentală faţa cu lumea.

5. ...după cum în lumea naturală fiinţa zoologică se mlădiază cu atât mai puţin mediului cu cât e mai tare, tot aşa, în lumea socială, omul, cu cât e mai puternic, cu atât se mlădiază mai puţin, cu atât are posibilitatea de a face, el, schimb[...]n acest mediu.

6. ...fiecare om vede lumea conform cu sentimentele sale.

7. Omul e nemulţumit întotdeauna de prezent, de aceea e un animal progresiv.

8. Netoleranţa este o stare de suflet alcătuită din tot ce este mai josnic în om. Ea presupune brutalitate de sentiment şi inferioritate de gândire. Netoleranţa este ură şi lipsă de simpatie intelectuală. Netoleranţa este strâns legată de pornirea bestială de agresiune. Netoleranţa este atitudinea gorilei feroce care a parvenit să vorbească.

Toleranţa este produsul cel mai înalt al culturii sufleteşti. Ea e semnul adevăratei civilizaţii. Orice aspect mai înalt al vieţii morale are la bază toleranţa. Progresul omenirii este progresul toleranţei. Libertatea de gândire, accesul celor mici în viaţa de stat, îndreptăţirea femeilor, principiul naţionalităţilor, totul se întemeiază în fond pe progresul toleranţei, pe tot mai multă toleranţă.

Omul tolerant ţine fruntea sus, are privirea senină. E echilibrat.

Netolerantul are înfăţişarea animalului rău, care vrea să împungă. Omul tolerant e obiectiv, are concepţia evolutivă a istoriei. Netolerantul e eternul judecător mâniat şi mărginit.

9. Numai naturile tari sunt în elementul lor în natura forte.

10. Din punctul de vedere al perceperii realităţii, oamenii se pot împărţi în două categorii. Unii percep mai ales raporturile dintre lucruri, cauzalitatea. Pe alţii îi interesează în primul rând lucrurile, ceea ce este individual. Dintre aceştia din urmă se recrutează mai ales artiştii; dintre ceilalţi, mai ales cugetătorii.

11. ...un suflet niciodată nu e curat individual, căci orice om este o celulă a organismului numit societate.

12. Copiii nu acţionează ca oamenii mari, nu merg pe făgaşuri cunoscute, determinate de idei, de presiunea socială, de norme, de morală şi de „sociologie. Viaţa copilului e spontaneitate, neprevăzut.

Adultul continuă. Copilul începe mereu; acţiunea lui e mereu creaţie nouă, din nou. Aşadar, în viaţa copilului nu poate fi vorba de evenimente, ci numai de întâmplări, nu poate fi vorba de intrigă, de conflicte, de peripeţii, de înnodare şi deznodământ. Acţiunea e fără cauzalitate evidentă şi obişnuită, fără finalilate cu scadenţă îndepărtată.

13. În adevăr, când dispreţuieşti profund pe oameni, nu te simţi obligat să fii sincer cu ei, să le faci, de pildă, onoarea de a-ţi susţine părerile faţă de dânşii -- când ştii, mai ales, că sinceritatea ţi-ar aduce dezagremente.

14. Subiectivismul începe numai atunci când apare atitudinea afectivă faţă cu propriu-ţi suflet.

15. Omul întâi priveşte în afară şi mult mai târziu se întoarce asupra lui însuşi. [...] Deci analiza e posterioară observaţiei.

16. Un lucru nu-l poate face nimene: să fie mai inteligent decât este, să creeze o inteligenţă superioară inteligenţei sale.

17. Domnişoara care se plimbă printr-o grădină, e firesc să se extazieze înaintea trandafirului mareşal şi să nu bage-n seamă vâzdoaga şi chiar bujorul. Botanistul care face ca dânsa ar fi un dobitoc.

18. ... orice om, din cauza unui instinct atavic, are tandreţi pentru puii de om (şi, prin derivaţie, de animal, de plante şi chiar pentru miniaturile de obiecte).

19. E senin ca un zeu când are totul, ori a renunţat la toate.

20. Am auzit oameni plângându-se de toate defectele, dar n-am auzit pe nimeni plângându-se că e prost.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA