Editura Global Info / Literatură |
Garabet Ibrăileanu
Spiritul creator
1. A fi adevărat poet însemnează a simţi.
Simţirea se produce prin impresiuni din lume. Lumea azi e plină de nenorociri, impresiunile vor fi dară dezgustătoare. Ceea ce va simţi poetul va fi trist. Aşadar, tonul scrierilor unui adevărat poet va fi trist.
2. Dacă un geniu îşi aruncă cugetarea cu două veacuri, de pildă, mai înainte de cugetarea veacului său, atunci la orice moment un geniu îşi aruncă cugetarea cu două veacuri înainte, aşa că, după o trecere de două veacuri, cugetarea geniului e aruncată peste alte două veacuri şi tot aşa mai departe.
3. A spune că un scriitor are mult de spus e tot una cu a spune că e sincer. Sinceritatea, aceasta e însuşirea cea mai mare şi mai simpatică a unui scriitor, când are şi altele. N-am să uit niciodată cum caracterizează Taine pe Alfred de Musset: „C'etait plus qu'un poète, c'etait un homme".
4. ...a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinţei dominante (tema, subiectul), deprindere pe care n-o are necărturarul.
5. Evoluţia unui scriitor repetă adesea istoria literaturii ţării sale, după cum aceasta repetă istoria literaturii universale.
6. ...este cu neputinţă şi, dacă s-ar întâmpla, ar fi imoral, ca un om eminent să se mărginească numai la activitatea literară, care este un lux şi, ca toate luxurile, numai atunci permis când cineva are la îndemână un prisos de energie neutilizabil în lucrurile practice ale vieţii. Din această cauză omul de litere trebuie să fie şi un luptător social.
7. ...scriitorul se naşte pesimist ori optimist, cerebral sau pasional, subiectiv ori obiectiv etc. ... Izbuteşte, dacă se naşte într-o lume cu acelaşi fel de a simţi. Şi, desigur, într-o oarecare măsură e influenţat de mediul în care trăieşte, cum şi acest mediu, la rândul său, e influenţat de scrisul lui. Iar dacă nu găseşte mediul prielnic, atunci nu e gustat, citit, lăudat şi consacrat. Se poate însă ca, după moartea lui, să vină o generaţie care să-l priceapă. Atunci e dezgropat, selectat — gloria lui e postumă.
8. ... când în scriitor va răsuna ecoul nefericirii mai multor clase, când nemulţumirile îi vor veni pe mai multe căi şi când, la aceste nemulţumiri cu caracter „egoist", se vor adăuga şi durerile altora, atunci în el va vibra toată durerea vremii lui.
9. Artiştii, când se apucă de „creat", sunt cuprinşi de un sentiment care-i paralizează — teama că nu vor corespunde exigenţelor excesive ale criticii (...). Idealul, pus prea sus, strecoară în suflete un sentiment de deznădejde, care uneori poate ajunge până la renunţarea, din capul locului, la lupta de a te ridica până la el.
10. Actul creaţiei poetice arată mai bine decât orice cât e de complex sufletul omenesc şi ce rol are inconştientul în viaţa sufletească.
11. Scriitorul mare place mai mult decât cel mic, pentru că, am văzut, e mai... mare.
12. Un poet, dacă nu are o calitate prin care întrece pe ceilalţi, nu e poet de rasă.
13. Scriitorul adevărat nu se amestecă în genuri nepotrivite temperamentului său. Clasicul nu obişnuieşte să zugrăvească incendiile apusului, nici romanticul nu se încumetă să „descoase" discursiv sufletele.
14. Adevăratul creator este până la un punct iresponsabil de creaţia sa, pentru că este dominat de ea. El numai o stilizează. Personajele se nasc şi, mai ales, se dezvoltă după voia şi firea lor proprie.
15. Este imposibil de definit cu adevărat un artist sau opera unui artist. Esenţa, ceea ce formează nota specifică a operei unui artist, este un sunet unic, pe care ar trebui să-l exprimi într-o singură formulă. Criticul cel mai pătrunzător şi mai sonor la opera unui artist, un Sainte-Beuve ori un Lemaître, dau târcoale (să mi se ierte expresia), se apropie, dar nu pot prinde într-o formulă ceea ce e un artist şi-l deosebeşte de toţi ceilalţi.
16. Fiecare gen, fiecare sensibilitate, fiecare reacţie la realitate are, în literatură ca şi în toate artele, dimensiunile sale. Nu se poate concepe un Merimée autor al unui număr de nuvele egal cu al lui Maupassant. Nu se poate concepe un Leopardi autor al unui număr de volume egal cu al lui Hugo, chiar dacă Leopardi ar fi trăit optzeci de ani. Nu se poate concepe o pictură de concentrare ca a lui Leonardo da Vinci, etalată pe-atâtea pânze ca a lui Rubens, chiar dacă Leonardo, care a pictat patru ani zâmbetul Giocondei, s-ar fi consacrat numai picturii.
17. Poeţii au, în adevăr, un dar. Nu e nimic mistic în concepţia mea. E simpla constatare că în ei, mai ales în ei, şi mai ales în marii poeţi romantici, omul de toate zilele e cu totul altul decât celălalt din ceasurile rare, dacă voiţi — întrebuinţând termenul foarte figurat! — din ceasurile când e „posedat".
18. Oricare categorie umană, când e reprezentată printr-un poet adevărat, aduce în literatură sensibilitatea ei specială, îmbogăţeşte aşadar literatura cu o sensibilitate nouă.
19. ...expresia unui adevărat poet va fi mereu în cea mai strânsă concordanţă cu stările de suflet, nu numai din punct de vedere noţional, ci şi din punctul de vedere al sonorităţii.
20. Se poate spune că dintre doi scriitori cu un egal talent nativ, acela va fi mai mare, în opera căruia se va simţi mai puternic sufletul poporului şi se vor oglindi mai bogat şi mai bine realităţile vieţii naţionale.
21. Un poet nou vine cu un fond nou şi cu un stil nou. Dar fondul şi forma sunt numai două feţe ale aceluiaşi lucru, văzute din două puncte de vedere deosebite. Ceea ce este obscur în formă (vorbim de poeţii adevăraţi) este obscur pentru că ni-i străin fondul, pentru că ceea ce spune poetul nu poate găsi ecou în sufletul nostru, pentru că — cu un termen pedant, dar just — nu avem cu ce apercepe ceea ce spune el.