Editura Global Info / Literatură

Garabet Ibrăileanu

Privind viaţa

Celor pe care-i stimezi adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale. Celorlalţi nu le face onoarea intransigenţei tale.

Nimene nu reclamă mai mult toleranţa decât cel netolerant, pentru că toleranţa ta este condiţia de viaţă a netoleranţei lui.

Nu mărturisi sentimentul nobil pentru care ai făcut o acţiune, căci nu vei fi crezut. Inventează unul mai puţin nobil şi dă-l ca motiv al acţiunii tale, pentru ca oamenii să nu-ţi atribuie unul rău detot.

Nu crede că, strălucind în faţa unei femei mai mult decât amantul ei şi eclipsându-l, ai putea s-o întorci către tine. Nu vei reuşi decât să-ţi atragi antipatia şi invidia ei.

De câte ori te văd sincer, am impresia că, în războiul tuturora contra tuturora, tu ţi-ai lăsat zalele acasă.

Un singur lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: acela pe care ar trebui să-l facă terorizat de sentimentul responsabilităţii: copii.

Când ai cincizeci de ani şi, în loc să fii grav şi pozitiv, citeşti poezii, arăţi entuziasm pentru muzică, te extaziezi în faţa naturii — poţi inspira oarecare simpatie, dar nu vei avea prestigiu şi consideraţie, vei servi ca obiect de distracţie, vei provoca de spre tine, în faţa ta, discuţii glumeţe, întocmai cum ţi se întâmpla când erai de cinci ani.

Fericirea este plăcerea sufletului. O simplă senzaţie, un sunet, o culoare, atingerea mânii unei femei, dacă angajează sufletul, devine o fericire.

Inteligenţii joacă roluri faţă cu alţii; proştii joacă roluri faţă cu ei înşişi şi, dacă sunt prea proşti, reuşesc să se înşele singuri.

Când o femeie te-a schimbat cu altul, nu ea e aceea care se simte, faţă de tine, încurcată, stângace şi vinovată, ci bărbatul cu care te-a schimbat.

Plăcere divină: a exulta de orgoliu şi a purta în acelaşi timp masca celei mai desăvârşite modestii, aşa ca să poţi mistifica pe ceilalţi până acolo încât să se poarte cu tine condescendent şi protector.

Cine nu e politicos cu slugile şi cu animalele, n-are instinctul politeţii, ci dresajul, şi n-are sufletul suspus.

Pentru un om cu adevărat inteligent, a minţi este o sforţare, pe care şi-o impune penibil, minciuna contrazicând raporturile reale din lume, prea clare şi tiranic impuse minţii inteligente.

Mai degrabă vei păstra relaţii bune cu cineva dacă nu-i dai nimica, decât dacă-i dai mai mult decât poţi continua să-i dai — sentimente sau lucruri.

Omul nu renunţă decât la ceea ce nu-i trebuie, ori la ceea ce e imposibil. Dar pentru aceasta i se cere multă filozofie.

Numai imaginile amorului, antidotul morţii, pot ţinea piept, în Conştiinţă, imaginii terifiante a morţii.

De zece ani eşti prieten de aproape cu o femeie şi vă ziceţi „dumneata". Acum un ceas ai văzut întâia dată pe o femeie, care ţi s-a dat şi al cărei nume nici nu-l ştii, şi vă ziceţi „tu". Oare singura apropiere dintre suflete este corpul?

E mai natural să cauţi cu migăleală rime şi ritmuri pentru durerile simulate decât pentru cele adevărate — şi e mai onorabil să le cauţi pentru durerile adevărate, decât pentru cele simulate.

Nu spune nimic bun despre tine, căci nimeni nu te va crede. Nu spune nimic rău despre tine, căci toţi te vor crede.

A regreta că nu te-ai născut altfel, este a regreta că te-ai născut tu, şi nu s-a născut altcineva. A dori să fii altfel, este a dori să mori tu şi să se nască altcineva. Căci tu, tu eşti tu.

Mila, când nu e însoţită de o iubire infinită, e mai ofensatoare decât dispreţul.

O femeie care iubeşte pasionat nu glumeşte niciodată, în societate, cu bărbatul iubit sau pe socoteala lui.

Toţi oamenii doresc un lucru simplu, naiv, logic: ca universul întreg să se comporte astfel, încât să le fie bine lor — şi le e necaz dacă cumva universul, la începutul lui, a apucat pe o altă cale decât în vederea acestui scop.

Cineva spunea: Prostiile şi absurdităţile celor de aproape mă înfurie. Ale celorlalţi mă amuză.

Nu te lăsa ofensat din bunătate, căci devii rău. Dacă ai făcut-o până acuma, ofensează şi tu pe nedrept, ca să redevii bun.

Nici o durere nu e mai mare decât gelozia care nu poate găsi motive să învinuiască.

Un roman stoarce lacrimi de admiraţie naturilor artistice prin pasagiile lui frumoase, şi lacrimi de compătimire naturilor sentimentale prin pasagiile lui patetice.

Nu uita un moment că în orice raport cu oamenii eşti în stare de război. Cu duşmanii, cu prietenii, cu cunoscuţii, cu străinii, cu femeia sau cu iubita ta — bagă de seamă ce vorbeşti şi cum vorbeşti, cât şi când îi frecventezi, cum te arăţi: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreţ. Nu fi un moment distrat, nu te iluziona un moment că eşti în stare de pace ori de armistiţiu, căci celălalt te-ar surprinde.

Fata, pe care ai iubit-o la optsprezece ani şi n-ai mai văzut-o de-atunci, o iubeşti toată viaţa.

Când bărbatul pe care-l iubeşte o femeie se face vinovat faţă cu tine de o grosolănie, femeia îţi reproşează ţie grosolănia lui şi, în nevoia arzătoare de a-l consola de vina lui, îl iubeşte şi mai mult.

Câţi oameni ar prefera să moară ei, decât să se scufunde un continent în ocean?

Dacă nu crezi în nici un Dumnezeu, atunci ce te împiedică să-ţi fie scumpe credinţele şi ritualele care au consolat pe tatăl tău şi pe mama ta şi le-au uşurat ceasul greu al morţii?

Pentru o femeie toţi bărbaţii sunt bărbaţi, afară de acela pe care nu-l mai iubeşte.

La furie, mintea celui inteligent intră în ebuliţie, a prostului se sleieşte.

În gelozie superioritatea adversarului triumfător te umileşte, inferioritatea lui te coboară.

Mai multă încredere am în reformatorul social condus de ambiţie şi de vanitate, decât în acela condus de iubirea de oameni, pentru că cel dintâi este mânat de mobile mai puternice şi mai durabile.

Când o femeie îţi dă în sfârşit fericirea, nu-i aşa că priveşti cu atâta simpatie lumea întreagă, încât îţi devine simpatică chiar şi femeia pe care ai părăsit-o şi pe care n-o puteai suferi?

E destul de rău când vine El cu experienţă şi Ea nu, dar încă atunci când se întâmplă contrariul!

Când amorul secret dintre un bărbat şi o femeie ia proporţii prea mari, atunci, de frică să nu se dea de gol prin gesturi, prin priviri, prin tonul vocii, ei încetează de a mai vorbi împreună şi chiar de a se privi, în faţa acelora de care au grijă să-şi ascundă pasiunea, şi li se pare că sunt foarte prudenţi.

Omul, creând civilizaţia, a făcut tot ce a putut ca să-şi dezvolte inteligenţa pe dezagregarea instinctelor. Şi acuma nu-i ajunge toată inteligenţa ca să suplinească ceea ce făceau instinctele fără nici o sforţare.

Din cele câteva sute de milioane de înamoraţi de pe glob din acest moment, fiecare crede că femeia pe care o iubeşte este unica, este o apariţie supranaturală, este singura fiinţă fermecătoare, singurul izvor de felicităţi, singura care poate da farmecul cel mare al vieţii, singura... E cam comic.

Un bărbat, care are toate scrupulele în raporturile sale cu bărbaţii şi cu femeile, are foarte puţine, şi la nevoie nici unul, faţă cu femeia pe care o iubeşte cu pasiune, pentru că în natură nu există scrupule şi îndatoriri morale.

Nu există viaţă viitoare... afirmă mintea noastră ştiinţifică. Dar ce poate să ştie mintea noastră, născută pentru o incompletă adaptare a unui puţin complicat organism la un puţin variat mediu?

Dacă vrei să treci drept om de caracter şi de curaj în propriii tăi ochi, nu face concesii de conştiinţă în directivele vieţii tale. Dacă vrei să treci drept om de caracter şi de curaj în ochii altora, ajunge să nu faci concesii în lucrurile mici, zilnice.

Bărbaţii îşi dau singuri certificat de paupertate estetică şi morală, când îşi îngăduie, ca un lucru foarte natural, intimităţi cu fetele-în-casă, şi în acelaşi timp înfierează, ca cea din urmă înjosire, aceleaşi intimităţi ale unei femei cu un lacheu.

Omul care, prin vorbe, gesturi, fapte mărunte, îşi descarcă necontenit sentimentele, în măsura în care ele apar, e tot aşa de impropriu pentru acţiune sistematică, grea şi lungă ca şi, pentru tracţiune intensă, o locomotivă care şi-ar pierde necontenit vaporii, pufnind prin toate deschizăturile.

Când cineva persiflează morala, toate probabilităţile sunt că e un om de treabă. Când cineva predică necontenit morala, toate probabilităţile sunt că e un om plin de păcate.

Nu poate fi o mai mare ofensă pentru un bărbat decât atunci când femeia cu care e prieten se înamorează, în timpul prieteniei cu el, de un altul.

Nu există sacrificiu. A trăi sărac pentru a nu abjura o idee este a prefera plăcerea abstractă şi înaltă de a stărui în acea idee, plăcerii senzuale şi inferioare de a mânca şi a bea bine.

Un bărbat care spune vorbe de iubire unei fete fără să le însoţească de o propunere de căsătorie îi aduce o ofensă gravă şi o dezvirginează sufleteşte.

Cea mai subtilă dintre plăceri e aceea de a fi simplu, modest, naiv, supus, prevenitor, a avea aerul că înţelegi cât mai puţin sau nimic din ceea ce nu ţi se spune, dar în acelaşi timp a înţelege tot şi a privi totul cu detaşare şi cu o liniştită ironie.

Printre pisici, cunoscute prin îndelungatele lor maneje preliminarii în amor, sunt unele care, ca şi oamenii lipsiţi de prejudecăţi întârziate, suprimă orice preludii şi merg drept la scop.

Câte milioane de vorbe ai spus tu în viaţa ta! Ai spus vorbele care sunt în Shakespeare, în Goethe şi în Kant. Numai că le-ai combinat altfel.

Unele femei nu se ruşinează să apară în haine sumare faţă de servitori, pentru că au sentimentul că servitorii nu sunt oameni. Altele se ruşinează de goliciunea lor în faţa animalelor, pentru că animalele au ochi ca şi oamenii...

De câtă impertinenţă dai dovadă când îmi spui că mâine la ora cutare ai să vii negreşit la mine, parcă tu ai cunoaşte întreaga cauzalitate universală ca să ştii că mâine ai să mai fii în viaţă.

Un bărbat, când încetează de a iubi pe o femeie şi începe să iubească pe alta, are toate menajamentele pentru femeia părăsită. O femeie, în aceeaşi împrejurare, e crudă şi sfidătoare. Femeia are sentimentul că cruzimea ostentativă faţă cu bărbatul părăsit este un dar şi un omagiu pe care îl aduce noului ei amant.

Numai naturile grosolane nu roşesc de nici o idee care le vine în cap.

În tinereţe, când stările sufleteşti sunt vii şi multe, timpul trece plăcut şi încet, aşa că, privind îndărăt la o distanţă de câţiva ani, îţi pare o eternitate. La bătrâneţe, când stările sufleteşti nu mai sunt vii şi se rarifică, timpul trece anevoie şi totuşi atât de repede încât, privind înapoi, lucrurile de acum zece ani îţi par că s-au petrecut ieri. Aşadar natura, părtinitoare cu tinereţea şi ostilă bătrâneţii, îi ia acesteia totul, îi dă celeilalte totul!

Bărbaţii ţin pe femei în stare de inferioritate, nu pentru că le socot inferioare, ci le socot inferioare pentru că Ie ţin în stare de inferioritate. Iar femeile se socot inferioare bărbaţilor pentru că înainte de a ajunge la conştiinţă, orice clasă supusă îmbrăţişează concepţiile stăpânilor.

A mânca, act eminamente brutal şi inestetic, ar fi devenit cu siguranţă ruşinos, dacă izolarea pentru îndeplinirea acestei funcţiuni n-ar stingheri cu totul practica vieţii omeneşti. Se zice că pe Alfred de Vigny nu l-a văzut mâncând nici un străin.

Femeile au mai multă delicateţe în realităţile iubirii decât bărbaţii. O femeie normală nu va intra niciodată în intimităţi cu un bărbat de pe o treaptă socială cu mult inferioară ei, ori cu un bărbat pentru care nu are cel puţin afecţiune. Pentru bărbaţi asemenea incompatibilităţi de obicei nu există. Această deosebire se poate exprima pe scurt astfel: este indiferent la urma urmei pe cine supui, dar nu este indiferent cui te supui.

Dacă n-ai în tine destulă politeţe pentru toată lumea, fii mai politicos cu inferiorii decât cu egalii, mai politicos cu egalii decât cu superiorii. Lipsa de politeţe faţă cu egalii şi cu superiorii este numai o necuviinţă, care îţi poate atrage represalii, pe când faţă cu inferiorii este o cruzime şi o laşitate, căci provoacă o durere care nu poate riposta.

Când triumful este aproape şi, pentru a face ultimul pas, ţi se cere o ticăloşie, nu-i aşa că-ţi vine greu să nu o faci?

O nenorocire venită din propriile noastre greşeli e tot atât de fatală ca şi una venită din senin, dar iluzia liberului arbitru ne face să suferim cu atrocitate de cea dintâi, pentru că ni se pare că am fi putut-o evita.

Când un prieten te părăseşte în nenorocirea lui, îţi dă tot atâta dovadă că nu ţi-a fost prieten adevărat, ca şi când te părăseşte în nenorocirea ta.

Deosebirea dintre dominarea femeii de către bărbat şi dominarea bărbatului de către femeie este deosebirea dintre tiranie şi dictatura sclavilor. Când nu domină nici unul, nici altul, e război civil.

Dacă ai îndoieli asupra ta, nu le da pe faţă, ca să nu dai prostiei dreptul de a-şi permite cu tine aceeaşi atitudine, împrumutând-o de la tine.

Când un bărbat pasionat face curte unei femei, el are aerul umilit, pentru că atunci el îngenunche înaintea sclavei şi pentru că atunci el îi propune maternitatea, adică un şir lung de chinuri şi un eventual asasinat.

În infinitul timpului şi al spaţiului, ne-am întâlnit în aceeaşi nebuloasă, în acelaşi sistem solar, în aceeaşi planetă, în acelaşi secol, în aceeaşi generaţie, în aceeaşi ţară, în acelaşi loc, sub acelaşi acoperământ, şi totuşi ne urâm, ori cel puţin ne suntem indiferenţi, în loc să ne aruncăm unii în braţele altora, inteligenţi şi proşti, buni şi răi, înmărmuriţi de spaima naturii infinite şi ostile.

În viaţă, de foarte puţine ori ştii mai dinainte ce ai să faci şi ce ai să vorbeşti, şi mai niciodată ce ai să simţi şi ce ai să gândeşti. Încolo, tot ce ai să faci şi ai să vorbeşti, tot ce ai să simţi şi ai să gândeşti, afli atunci când ai înfăptuit, când ai vorbit, când ai simţit, când ai gândit. Ai în faţa ta, începând chiar din clipa care urmează, viitorul, ca un neant în care înaintezi orbecăind în întuneric, căzând peste faptele şi vorbele tale, peste gândurile şi simţirile tale. Viaţa este această izvorâre de fapte, de vorbe, de gânduri şi de simţiri, peste care te îmbrânceşte etern nu se ştie cine.

De-a lungul evoluţiei, nu se observă creşterea nici unui alt organ al omului, afară de creier, condiţia materială a conştiinţei. Ar fi interesant de ştiut dacă mai există un alt animal care să fi suferit în cursul vieţii o asemenea nenorocire.

Cu cât eşti mai politicos, cu atât ridici tot mai multe ziduri şi forturi împotriva cordialităţii inoportune, care dă năvală în incinta vieţii tale.

Omul găseşte întotdeauna inconştient motive înalte pentru acţiunile sale egoiste. Antropofagul, care-şi mănâncă părinţii din lipsă de altă carne, e convins că face un act moral, că-şi îndeplineşte o datorie religioasă. Aceasta dovedeşte idealismul omului, adică neputinţa lui de a-şi recunoaşte mobile egoiste şi josnice.

Sunt oameni care trag toate învăţămintele posibile din experienţele vieţii, numai cât, pe toate, le trag cu un moment mai târziu decât le trebuie. Aceştia sunt mai nenorociţi decât acei care nu învaţă nimic din viaţă, şi care, astfel, n-au mustrări zadarnice.

Când o femeie şi un bărbat se întâlnesc să se cultive reciproc prin lecturi, prin învăţare de limbi ş.c.l., să ştii că întâlnirile lor sunt convocate şi prezidate de Geniul Speciei şi să le-o spui şi lor, dacă ei n-o ştiu.

Cei care au sufletul grosolan spun „tu" şi intimilor şi slugilor, arătând prin aceasta că pentru dânşii intimitatea înseamnă lipsă de stimă şi de respect.

Poţi să schimbi cunoştinţele cuiva, dar nu şi ideile. Ideile sunt flori crescute pe tulpina sentimentului, care-şi are rădăcina în instinct. Numai vremea sau o criză puternică sufletească, slăbind, întărind ori modificând instinctul şi sentimentul, pot schimba ideile.

Cine nu e gelos de bărbatul amantei sale, arată că amorul lui e alcătuit mai cu seamă din vanitate şi din simţul de proprietate asupra femeii.

O femeie de rasă şi de lux este un produs rafinat în salon şi un animal primitiv în iatac. O femeie comună e gospodină şi într-un caz şi în altul.

De cele mai multe ori n-o iubeşti pentru că are calităţi, ci are calităţi pentru că o iubeşti.

Atenţiile arătate şi serviciile făcute indistinct prietenilor şi străinilor ofensează prietenia şi o dezobligă de sentimentul recunoştinţei.

Nimic nu este mai deosebit de bărbat decât femeia, fiindcă tot ce este în natură e numai altfel decât bărbatul, pe când femeia e contrariul lui.

Sunt oameni pentru care viaţa e insuportabilă, iar acceptarea morţii imposibilă.

Nu-ţi sunt scumpe încreţiturile de pe fruntea şi de la ochii femeii tale? Gândeşte-te bine că încreţiturile astea s-au făcut în lunga voastră tovărăşie de griji şi de nevoi. Gândeşte-te bine că ele sunt semnul că se apropie vremea când tu şi tovarăşa ta aveţi să vă despărţiţi pentru totdeauna. Gândeşte-te că asta e faţa râzătoare pe care o aşteptai cu pieptul înfrigurat în nopţile de vară.

De-a lungul vremii, patru evenimente hotărâtoare în viaţa sufletească a omenirii: apariţia ideii de moarte în conştiinţă, pierderea credinţei în Dumnezeu, însumarea noastră în zoologie şi reducerea planetei la un vremelnic fir de ţărână în infinit.

Unii concep viaţa ca un râu, în voia căruia nu ai decât să te laşi, ca să ajungi la ţărmurile înflorite. Alţii o concep ca un curent, în susul căruia trebuie să înoţi voiniceşte cu speranţa îndoielnică de a ajunge la un mal aspru, unde să-ţi odihneşti capul obosit.

Amintirile — o muzică care ne vine de undeva de dincolo de orizont.

Cele mai multe judecăţi false în privinţa lucrurilor omeneşti se datoresc infirmităţii morale, şi nu slăbiciunii intelectuale, pentru că mai degrabă pierde omul simţul realităţii prin partea morală, decât prin cea intelectuală.

O implori să nu te mai facă să suferi, adică îi ceri ei ajutor contra ei, nenorocitule, iar ea te ascultă rece şi tăioasă ca o spadă de gheaţă şi ridică în suflet altare celuilalt.

Disimularea femeii faţă cu bărbatul e în ordinea lucrurilor, pe când a bărbatului faţă cu femeia e contra naturii, e o laşitate, e antipatică.

O femeie se simte măgulită când e iubită de orice bărbat, pentru care nu are dezgust. Dar numai un fat nu se simte indispus şi chiar nenorocit, când e iubit de o femeie, pe care el nu o poate iubi.

La douăzeci de ani iubeşti amorul şi cauţi o femeie să-l întrupezi, şi femeia asta nu poate fi decât frumoasă. La treizeci de ani iubeşti o femeie, nu amorul, şi femeia asta poate fi frumoasă, poate fi urâtă, cum se întâmplă.

Bătrâneţea e carne veche, e inestetică, e impură. E o ruşine, căci este restul unui organism învins de natură. Boala, când nu-i acută şi trecătoare, e aceeaşi deteriorare, aceeaşi ruşine, o bătrâneţe prematură. Iar moartea, definitiva victorie a naturii asupra omului, este suprema ruşine.

Un bărbat de o anumită vârstă se apără cu moliciune când i se impută pe nedrept păcate juvenile.

Faţa unei femei trece într-o singură zi prin mai multe vârste. O femeie, care are treizeci şi cinci de ani când e liniştită, are patruzeci când e morocănoasă, treizeci când e veselă şi douăzeci când vibrează de iubire.

Oamenii în genere nu preferă minciuna adevărului. Le utilizează pe amândouă fără nici o preferinţă, după nevoie.

De obicei o femeie ştie că e iubită mai înainte ca bărbatul să-şi dea seamă ce se petrece cu dânsul. Femeia însă, mai târziu, îi spune că n-a bănuit nimic şi că a fost foarte surprinsă când el i-a mărturisit iubirea. Prin aceasta, ea înlătură orice suspiciune asupra cochetăriilor, manejelor şi provocărilor ei de mai înainte.

Te împilă toată lumea, şi nu decretezi infamia universală şi iremediabilă a omenirii. A fost cu tine puţin mai indiferentă ea, şi universul întreg devine „un episod trist, care tulbură liniştea neantului".

Amorul, ca şi soarele, e un singur moment la zenit: în momentul primului „da".

Predici necontenit morala, zvârli în toate părţile precepte. Înţeleg: te ispiteşte viaţa şi simţi nevoia să alungi tentaţiile, din toate puterile, în fiecare moment al vieţii.

Dacă, apucând pe un drum, ţi-ai rupt un picior, nu regreta că n-ai apucat pe un altul, căci nu ştii dacă nu ţi le rupeai pe amândouă.

Gelozia pricinuită de o femeie e mai chinuitoare în absenţa ei, decât în prezenţa ei, pentru că torturile geloziei sunt produse de imaginaţie, şi când femeia e de faţă, imaginea ei absorbantă îţi paralizează imaginaţia.

„Homo homini lupus". Filozoful nu ştia că lupii nu se mănâncă între dânşii decât la ultima extremitate.

Un bărbat nu e rudă cu nevasta sa, dar e rudă cu surorile nevestei sale.

A flirta, adică în ultimă analiză a face şi a asculta propuneri învăluite, pe departe, lipsite de seriozitate, este, din partea bărbatului, un semn de grosolănie sufletească şi de lipsă de patosul virilităţii; este, din partea femeii care primeşte manejul, dovada unui suflet de cocotă ori de servitoare. Numai iubirea, rămânând în marginile decenţei şi ale respectului, poate forma subiectul unor anumite convorbiri între un bărbat şi o femeie cu instinctele sănătoase şi simţul estetic nepervertit.

Tot ce nu este etern, este zadarnic. Nimic nu este etern.

De ce cruzime atroce dă dovadă acela care se apropie de o femeie, când nu se gândeşte sau când se gândeşte că creează o fiinţă supusă fatal la boală, la agonie şi la moarte.

Recunoştinţa exagerată pentru atenţiile pe care ni le arată cineva este de cele mai multe ori răspunsul amorului nostru propriu măgulit şi al vanităţii noastre satisfăcute.

În societate, nu te ridica împotriva nici unui păcat, ca să nu comiţi, din neştiinţă, vreo nedelicateţe.

Inteligenţii se împart în două: buni şi răi. Proştii se împart în una: răi.

Atitudinea ironică în faţa vieţii este consolarea ipocrită pe care ne-o dăm, depreciind ceea ce ne refuză viaţa.

În amor omul se mulţumeşte cu un nimic, şi nu se mulţumeşte cu nimic.

Amorul este o febră a sufletului. Acelaşi început, aceeaşi criză, acelaşi sfârşit şi aceeaşi imunitate, -- căci nimeni nu iubeşte a doua oară pe femeia de care a scăpat.

Când nu mai iubeşti pe o femeie, nu poţi înţelege deloc pentru ce ai iubit-o, oricâte sforţări de memorie ai face.

Un bărbat simte o jenă, o ezitare faţă cu bărbatul căruia i-a răpit inima unei femei. O femeie, faţă cu rivala învinsă, are conştiinţa calmă, senină şi un aer de triumfală sfidare.

Când un bărbat iubitor de confort moral îşi părăseşte femeia şi iubeşte pe alta, e foarte iritat că-i mai lipseşte o condiţie ca să fie complet fericit: aprobarea femeii părăsite.

Un bărbat de treabă, când iubeşte pe cine nu-i este permis, se dedă la cele mai neînchipuite ipocrizii faţă cu el însuşi, ca să-şi ascundă că iubeşte, şi crede cu sinceritate că sentimentul lui pentru femeia adorată e simpatie, prietenie, admiraţie...

În amorul pasionat nu e, nu poate fi prietenie. Într-o femeie pe care o iubeşti pasionat, totu-i femeie, şi prietenia nu-şi găseşte nici un loc unde să se plaseze.

Este această mizerie în lume: cu cât un bărbat şi o femeie se iubesc mai mult, cu atât se tot împuţinează între ei secretele corpului şi, din cauza suspiciunilor, se tot înmulţesc secretele sufletului.

În iubirile, ca a lui Balzac, dintre un bărbat de douăzeci de ani şi o femeie de patruzeci, întinereşte corpul cel bătrân şi îmbătrâneşte sufletul cel tânăr.

Sunt bărbaţi care nu pot cuceri o femeie, decât dacă se prezintă singuri la concurs, şi nu o pot păstra decât dacă nu se iveşte un concurent. Asemenea bărbaţi în realitate sunt interimari, niciodată titulari.

Amorul şi crima sunt invazia naturii în mijlocul civilizaţiei.

Bărbaţii se tem mai mult de moarte decât femeile, pentru că au sentimentul trecutului mai puternic, pentru că au inteligenţa şi imaginaţia mai vii şi pentru că ei sunt elementul activ în crearea vieţii. Viaţa, cu cât e mai intensă şi mai conştientă, cu atâta are mai mult oroare de neant.

Crima fundamentală a naturii împotriva omului e că a pus conştiinţa unui Kant într-un corp de mamifer supus legilor stupide ale materiei care, cu un curent imperceptibil de aer ori cu o infimă bacterie, poate stinge pentru eternitate conştiinţa în care se aprinsese un univers.

Gândeşte-te că şi tu şi acela care te insultă, intr-o zi sau alta aveţi să staţi cu mâinile pe piept şi cu lumânările la cap.

Dacă generosul şi obiectivul elefant, şi nu isterica şi libidinoasa maimuţă, ar fi avut creierul mai dezvoltat, ce admirabil ar fi omul.

Un om care s-ar hotărî şi ar reuşi să fie sincer în orice împrejurare, ar fi o apariţie odioasă, ar fi o calamitate publică, ar ofensa în dreapta şi în stânga, ar arunca scandalul în familii, ar grăbi dizolvarea Societăţii — ar trebui ucis ca un câine turbat.

Dacă într-o bună dimineaţă oamenii ar începe să-şi poată citi gândurile unul altuia, toţi ar umplea pădurile şi văgăunile neumblate, pitindu-se fiecare în câte o ascunzătoare nebănuită. Societatea s-ar desfiinţa şi rasa omenească ar pieri în curând.

Femeile caste, din lipsă de temperament, au mai puţin dezvoltată pudoarea corpului, din cauza ecoului slab pe care-l trimite în conştiinţa lor feminitatea lor redusă.

Se poate spune că literatura, care aproape în întregime nu-i decât zugrăvirea afacerilor amoroase, nu este altceva decât epifenomenologia ştiinţei numită embriologie.

Un prost nu spune lucruri inteligente, dar un inteligent spune multe prostii. O sută de mii de proşti nu fac un inteligent, dar o sută de mii de inteligenţi fac un prost. În lume, prioritatea o are prostia.

Un prost, care tace, nu va plictisi niciodată ca un inteligent care-şi debitează întreaga gândire. Faţă cu o femeie, va învinge întotdeauna pe un inteligent, care spune mereu tot ce gândeşte. Tăcerea provoacă curiozitatea, care aţâţă iubirea şi dă impresia de forţă, de virilitate.

Imaginaţia şi inteligenţa sunt izvoare de frică. Şi cum marea problemă a vieţii este moartea, inteligenţii sunt în inferioritate şi în privinţa acestei probleme capitale a existenţei noastre.

Tu nu bănuieşti câtă însemnătate dai acelora pe care îi dispreţuieşti, condescinzând să-ţi angajezi faţă cu ei sensibilitatea ta într-o anumită formă.

În scrisul tău destinat publicului pune ideile tale, dar niciodată sentimentele tale, adică partea intimă a personalităţii tale, niciodată imaginaţia ta, adică produsul imediat al personalităţii tale.

Dacă ai prietenii strânse, participi la un suflet comun, nu mai ai sufletul tău personal, adică un suflet delimitat, propriu pentru observaţie. Şi, neputând cunoaşte un suflet, al tău, nu poţi cunoaşte nici pe al altora. De aici faptul paradoxal că numai izolaţii cunosc bine sufletul omenesc.

Femeia are mai mare putere de penetraţie în sufletele altora decât bărbatul, dar, mai săracă în idei generale, este inferioară bărbatului, când vrea să reconstituie tipuri din observaţiile izolate.

Prin sentimente, oricare: bune sau rele, atârni de oameni. Prin inteligenţă îi domini.

Tu faci o acţiune şi eu îi presupun motivele pentru care aş fi făcut-o eu. Tu spui o frază, şi eu îi dau înţelesul pe care l-aş fi pus eu în fraza ta. Atunci cum vrei să te înţeleg? Să ne înţelegem unii pe alţii?

Ori de câte ori în societate, în loc de a-ţi da pe faţă ideile şi sentimentele, ai reuşit să spui o vorbă banală, lipsită de orice culoare personală, ai câştigat o victorie împotriva vulgarităţii.

Sublimul vieţii — ascensiunea pe piscurile înalte ale existenţei — exclude sentimentalitatea, care supune pe om micilor nevoi ale celor din jurul lui.

O opinie contrară este o ofensă, îndeosebi faţă de femei, mai subiective prin natura lor. De aceea, extrema politeţe, pe care le-o datorăm mai ales lor, ne impune să ne ascundem opiniile faţă de ele şi să abandonăm în sensul lor.

Amorul alungă prietenia dintre un bărbat şi o femeie, pentru că încrederea şi simpatia nu pot ţinea piept pasiunii arzătoare de primitiv, dorinţei de acaparare, suspiciunilor şi celorlalte porniri egoiste ale amorului, care otrăvesc mai ales sufletul bărbatului, aşa de inferior femeii în această privinţă.

Când poţi reuşi să spui pentru ce iubeşti pe o femeie, n-o iubeşti cu adevărat.

Când un amant începe să ia alură de soţ, femeia se simte nenorocită, oricât de ideal s-ar purta el, căci ea nu-şi luase un amant pentru ca să aibă doi soţi.

Când o femeie vinovată are conştiinţa sensibilă, nu-i ajung niciodată prosternările amantului ei, pentru că dovezile lui de supunere şi de adoraţie sunt necontenite scuze şi justificări ale greşelii ei.

Puţini oameni ar prefera ca femeia pe care ei o iubesc pasionat să iubească pe altul decât să moară.

Prietenia, rară şi între bărbaţi, este cu mult mai rară între femei, pentru că meseria lor de a plăcea le face pe toate concurente între dânsele; pentru că prietenia e un sentiment de esenţă mai mult spirituală, iar femeia este, prin definiţie, o fiinţă mai aproape de natură; pentru că prietenia ţine de categoria sublimului, iar femeia e născută numai pentru frumos.

Adesea, acelaşi amor nu iartă cel mai mic lucru şi nu rupe pentru cea mai mare vină.

Se zice că Alfred de Vigny a scris La Colère de Samson, catehismul lapidar al misoginismului, pentru că avea îndoieli serioase asupra actriţei Dorval, cu care se avea bine.

Cineva spunea: corpul meu nu sunt eu, e el. Uneori el nu mă lasă să gândesc, să lucrez. Alteori el mă lasă.

Când ceri cuiva indulgenţă, îi ceri dispreţ îndulcit ori, după împrejurări, agravat prin bunăvoinţă.

Dintr-un anumit punct de vedere, cam de alăturea de viaţă, toate lucrurile omeneşti pot părea comice, afară de unele acte naturale, care sunt odioase ori ridicole.

Cât e de trist sfârşitul vieţii normale, care se încheie cu bine. Fiinţa încântătoare de acum treizeci de ani, fata cu cozile pe spate plină de visuri şi de iluzii, astăzi şi-a întors privirile de la stele, şi-a plecat capul spre pământ, apăsată de greutatea vieţii.

Nu-ţi chinui inima că în anumite momente din trecut nu ai luat alte hotărâri, nu ai făcut alţi paşi, care te-ar fi dus în viaţă pe un drum mai bun. Orice pas făcut, orice hotărâre luată nu puteau să fie altfel, pentru că orice vorbă a ta, orice act al tău stau faţă cu întreaga ta fiinţă fizică şi morală, ca rezultatul unei operaţii de cifre faţă cu cifrele operate, ca un compus chimic faţă cu elementele care-l alcătuiesc. A regreta că n-ai făptuit altfel, este ca şi cum rezultatul hidrogenului şi oxigenului ar regreta că nu-i aur, suma lui doi plus doi că nu-i zece.

Dacă încă nu ţi-e ruşine de nebuniile pe care le făceai pentru ea, să ştii că iubirea ta n-a murit cu totul.

Ambiţia de a străluci este goana după sufragiile proştilor. Ambiţia de a nu fi desconsiderat este frica de a nu te oglindi defavorabil în mintea celor inteligenţi.

Unele femei îşi iubesc mai mult copiii, altele mai mult bărbatul ori amantul; cu alte cuvinte, unele mai mult copiii actuali, altele mai mult pe cel viitor. Aşa toţi creatorii: unii artişti îşi iubesc mai mult operele isprăvite, alţii mai mult pe cele proiectate.

În fiecare moment sunt în lume milioane de discuţii ori de neînţelegeri între doi sau între mai mulţi oameni, şi fiecare rămâne convins că dreptatea e de partea lui, deşi este evident că din toate aceste milioane de antagonişti numai jumătate au dreptate în cazul cel mai bun, şi nici unul în cazul cel mai rău. E amuzant.

De obicei, o femeie care iubeşte de mai multe ori, dă bărbaţilor aceleaşi nume drăgălaşe, fără nici un scrupul de delicateţe, pentru că în amor femeia nu are trecut. Ea trăieşte în prezent.

Delicateţea este calitatea supremă şi cea mai rară a sufletului omenesc. Ea le presupune pe toate celelalte: inteligenţa, bunătatea, altruismul, generozitatea, discreţia, mărinimia ş.c.l. Un om lipsit de o singură calitate a sufletului, nu mai are delicateţea completă. Atunci ea este cu lacune şi cu eclipse.

Gelozia retrospectivă e cea mai chinuitoare, pentru că ştie că nu are motive să învinuiască, să calomnieze, să lovească, şi totuşi învinuieşte, calomniază şi loveşte.

Femeia are gelozia retrospectivă în grad mult mai mic decât bărbatul, pentru că femeia trăieşte mai mult în prezent, pentru că în amorul ei imaginaţia are un rol mult mai slab şi pentru că în amorul ei simţul de proprietate e mult mai mic.

Rănile amorului propriu sunt din cele mai dureroase, dar de cele mai multe ori provoacă râsul.

Dacă am face toate combinaţiile posibile între cuvintele unui dicţionar de buzunar, am construi o infinitate de opere ştiinţifice care ar răsturna, ca pe nişte încercări puerile, toate teoriile ştiinţei de azi; am construi o infinitate de opere literare, faţă cu care Divina Comedie ar fi o simplă încercare juvenilă; am construi tragediile pierdute ale lui Euripide şi tratatele lui Epicur, am învia din morţi Biblioteca de la Alexandria...

Cât progres şi câtă civilizaţie presupune instituţia femeilor galante. Ce distanţă de la pitecantropul care, în pădurile primitive, năvălea asupra femelei, până la urmaşul lui modern care negociază, pe bună învoială, ceea ce-i trebuie.

Uneori, din exces de discreţie, subliniem prin rezerva noastră ceea ce celălalt credea că trece neobservat, şi devenim indiscreţi. În unele cazuri, reuşind să ne jucăm rolul perfect, excesul de discreţie ne face să apărem insensibili.

E naiv să te miri. E cinic să nu te indignezi.

Tu crezi că, dacă ai vrea, ai putea să începi chiar de azi să fii minciunos, linguşitor şi crud, ca să poţi triumfa în viaţă. Credinţa că poţi reuşi să ai defectele pe care nu le ai este o iluzie tot atât de vană ca şi aceea că numai dacă ai vrea, ai putea să cânţi ca Tamango.

Însuşirile date integral de natură, ca inteligenţa sau talentul, conferă meritele cele mai mari, deşi omul nu are nici un merit că le posedă; pe când însuşirile pentru care omul are un merit că le posedă, ca virtutea sau bunătatea, conferă merite mult mai mici.

Cât timp pasiunea ei este puternică, femeia îţi spune că, dacă n-o înconjuri toată ziua cu atenţii, rişti s-o îndepărtezi prin dezobişnuinţă. Când pasiunea ei începe să scadă, ea îţi spune că prin prezenţa ta necontenită rişti s-o îndepărtezi din cauza oboselii.

Un cortegiu mortuar, agonia unui vecin de peste sală exasperează pasiunea a doi amanţi, pentru că imaginile care evocă distrugerea vieţii provoacă paroxismul instinctului creator.

Ceea ce provoacă amorul unui bărbat e temperamentul femeii. Iar ştiinţa ne spune că temperamentul este fizionomia sensibilităţii organelor vieţii vegetative.

Dacă facem abstracţie de punctul de vedere moral, ipocrizia bine reuşită şi bine susţinută este victoria omului asupra animalului, a conştientului asupra inconştientului, a inteligenţei asupra sentimentelor, este suprema afirmare a acelei virtuţi care formează piatra angulară a caracterului şi care se numeşte stăpânire de sine.

Călugărul Ieronim de la Râşca spunea: un bărbat care nu se simte rudă cu nevasta lui, trăieşte cu dânsa în concubinaj. Iar când se simte rudă, trăieşte în incest.

Stările sufleteşti superioare fiind dezvoltate în cursul evoluţiei din stări inferioare, analiza descoperă întotdeauna în aliajul celor dintâi pe cele din urmă. Iată pentru ce analiştii sufletului omenesc apar pesimişti şi mizantropi.

Descoperirile ştiinţifice cele mai geniale sunt faţă cu adevărul total despre lume mai puţin decât săriturile unei broaşte care ar avea de gând să facă înconjurul pământului.

Îţi părăseşti prietenii şi alergi după sufletul, atât de deosebit de al tău, al unei femei, tocmai în momentul când spui că vrei un suflet care să te înţeleagă. Ipocritule, tu vrei să îmbogăţeşti registrele stării civile.

Citiţi în şir un anumit capitol din Descendenţa omului de Darwin — şi manejele rafinate dintr-un roman de Bourget, care duc tot acolo... E divertisant, e comic, e hilariant.

Bărbaţii au infinit mai puţin dispreţ pentru fricoşi decât femeile, pentru că bărbaţilor curajul masculin nu le făgăduieşte nici o felicitate.

Când te gândeşti că cele mai sublime strigăte ale poeziei sunt exprimarea ritmată a chinurilor provocate de o celulă, e râvna ei nesatisfăcută de a se întâlni cu o anumită altă celulă, nu poţi să nu admiri fantastica feerie clădită de sufletul omenesc pe instinctul cel „atât de van".

În deosebire de geniile artistice, care sunt nişte explozii ale naturii exuberante, geniile pur intelectuale nu simt, de obicei, nimic pentru femei, pentru că geniile intelectuale, suprema debrutalizare a vieţii, fiind punctele luminoase în care materia capătă în sfârşit deplină conştiinţă de ea însăşi, natura a avut grijă să nu le întindă acea cursă numită amor, care este duşmanul cel mai neîmpăcat al liberei dezvoltări a inteligenţei pure. Femeile, la rândul lor, nu simt nici ele nimic pentru aceste fiinţe abstracte.

Limba română are nepreţuitul avantaj de a poseda cuvintele iubire şi amor pentru două lucruri cu totul deosebite, denumite în alte limbi cu un singur cuvânt.

Când s-a stins amorul între doi soţi, poate să rămâie iubire, chiar dacă în amorul lor n-a fost iubire. Când s-a stins amorul între amanţi, nu rămâne iubire, chiar dacă în amorul lor a fost iubire.

De obicei, femeile îşi înşeală bărbaţii şi bărbaţii femeile cu simţurile şi cu imaginaţia, nu cu inima.

În timpurile din urmă, lipsite de orice prejudecăţi, un bărbat de treabă poate să aibă mai multe iubite deodată, pe când o femeie de treabă nu are niciodată doi amanţi în acelaşi timp, ci, cel mult, unul cu care e pe isprăvite şi altul cu care a început. Starea asta de tranziţie poate ţinea mai multă vreme...

Când prin sforţările memoriei reuşeşti să-ţi aminteşti ce simţeai pentru o femeie, să ştii că iubirea ta n-a murit încă. Dacă continui cu exerciţiile astea de memorie, poţi cădea din nou în prăpastie.

Ipocrizia ajunge uneori a doua natură, şi atunci ea devine sinceritate. În cazul acesta sinceritatea devine ipocrizie — când ipocritul, în vederea calculelor sale, îşi permite accese de sinceritate.

Dacă vrei să mistifici şi să reduci la neputinţă şi ridicol pe însuşi Geniul Răului care domneşte în lume, întrebuinţează această simplă stratagemă: aşteaptă-te oricând şi în orice privinţă numai la rău şi anume la cel mai mare rău. Atunci, orice nenorocire ţi se va părea normală, pe când binele, dacă-ţi va ieşi vreodată în cale, îl vei simţi ca pe însăşi mâna lui Dumnezeu pusă asupra capului tău.

Când între doi oameni există o controversă aprinsă şi când vine un eveniment care dă dreptate completă unuia dintre ei, acesta, dacă are sufletul de elită, caută să treacă fără a sublinia victoria, simţindu-se oarecum jenat şi parcă vinovat de atâta triumf. Sufletele de rând fac contrariul.

Plăcere divină: să te arăţi mic şi umilit, cu sentimentul distanţei dintre tine şi ceilalţi.

Nimic mai nivelator decât prezenţa femeii iubite cu pasiune. De obicei, ea dă inteligenţă prostului şi tâmpeşte pe cel inteligent.

Timpul nu iartă. Cu fiecare clipă în copilul acesta candid se tot aprinde conştiinţa, flacără palidă şi rece, dar care vestejeşte şi usucă.

Orice femeie măritată se simte sclava bărbatului ei, sclavă supusă sau revoltată, credincioasă sau infidelă, în funcţiune sau evadată ori părăsită.

Asasinarea unei femei din cauza geloziei este crima cea mai monstruoasă, vrednică de torturile inchiziţiei, fiindcă are ca motiv arogarea dreptului abominabil de a monopoliza o anatomie şi o fiziologie umană, şi suferinţa, cu atât mai ridicolă cu cât mai atroce, că ţi s-a nesocotit acest drept.

Nu-i aşa că un fapt josnic al rivalului povestit în faţa femeii care formează obiectul litigiului vostru, este o briză răcoroasă pentru inima ta? Tu însă, cuprins subit de un spirit obiectiv de circumstanţă, dar cu cele mai slabe argumente de care eşti capabil, iei apărarea rivalului, ca să-i dovedeşti ei cât eşti tu de generos şi de superior celuilalt.

Pesimismul este iubirea arzătoare de viaţă şi tânguirea că ea nu dă destule plăceri ori că nu i le poţi stoarce îndestul şi că se isprăveşte odată. Un pesimist, faţă cu viaţa, e ca un bărbat care ar cere celei mai iubite femei mai mult decât ea poate da sau decât poate el lua, ori care ar iubi o femeie inaccesibilă. Pesimiştii însă pretind că nu iubesc femeia.

Arătarea recunoştinţei, oricât ar fi de discretă, importunează şi impacientează pe binefăcătorul delicat şi, în loc să-l răsplătească pentru faptele lui bune, îl pedepseşte.

Copilul tău are să aibă spaimele agoniei, are să moară şi are să fie îngropat. Şi toate astea le-ai creat tu.

În orice bibliotecă scriitorii în viaţă alcătuind o minoritate infimă, marii cititori stau toată viaţa de vorbă cu morţii.

Învăţaţii au reconstituit cu imaginaţia pitecantropul. Dar numai femeile au ocazia să-l vadă, în anumite momente.

Dacă femeia nu se deosebeşte ca mentalitate de bărbat, trebuie egalizată politiceşte, pentru că poate aduce aceeaşi contribuţie în dezbaterea lucrului public. Dacă se deosebeşte de bărbat, trebuie egalizată, pentru că aduce puncte noi de vedere în dezbaterea lucrului public.

Magnanimitatea şi generozitatea se nasc din raportul de la puternic la slab, de la stăpân la supus, de la conducător la condus. De aceea plebeii şi femeile au mai puţin dezvoltate aceste însuşiri.

Dacă nu-i poţi cuceri inima prin propriile tale mijloace, nu te poate ajuta întreaga omenire cu toată ştiinţa ei, cu toată arta ei, cu toată diplomaţia şi cu toate armatele ei.

Unii se înduioşează când cugetă la pitecantrop, strămoşul omului. Alţii îşi stăpânesc dezgustul când cugetă la om, strănepotul pitecantropului.

În pădurile primitive — ciomagul; în societate — sarcasmul. Expresia fizică a sentimentului, aceeaşi: arătarea caninilor.

Pesimistul mizantrop spune oamenilor: „Gorile, cât sunteţi de stupide!" Pesimistul idealist le spune: „Fraţilor, cât suntem de nenorociţi!"

Natura îşi urmează cursul cu aceeaşi fatalitate şi nepăsare în piatră, în arbore, în om, în toată materia. A trăi, este a te strecura prin legile naturii ca printre nişte curse complicate şi nevăzute, spre a-ţi păstra, în forma dată ţie, cele câteva zeci de kilograme de materie, pe care ţi le împrumută vremelnic natura şi care sunt tu.

Sistemele de gândire şi curentele artistice atârnă de momentul istoric. Momentul istoric atârnă de structura socială. Structura socială atârnă de rezultatul luptelor dintre clase. Luptele dintre clase se reduc la goana eternă a indivizilor după mai bine, adică după condiţiile cele mai favorabile pentru păstrarea acelei infime cantităţi de materie în forma dată de natură fiecăruia.

Se poate dovedi că toate preceptele morale, având în vedere ori conservarea individului ori a societăţii, adică a cadrului pentru conservarea individuală, sunt tot atâtea reguli de observat pentru a întârzia ceasul morţii.

Nu te certa cu viaţa. Nu fi o fiinţă abstractă! Frecventează societatea, petrece, glumeşte, joacă cărţi, bea, ia-ţi o amică, ori, dacă nu se poate, fă ceea ce se zice că făcea Sainte-Beuve prin coridoare cu personalul de serviciu de sex. Nu te certa cu viaţa, nu face pe cimpanzeul abstract!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA