Sănătate / Ştiinţa şi sănătatea |
S-a găsit un substitut pentru o plantă tibetană ce tratează cancerul
Oamenii de ştiinţă chinezi de la Qinghai Everest Cordyceps Pharmaceutical au dezvoltat un substitut la o ciupercă rară tibetană, Ophiocordyceps sinensis, cunoscută pentru proprietăţile sale anti-cancerigene, dar şi afrodisiace, fiind numită şi Viagra de Himalaya.
Departamentul de ştiinţă din provincia Qinghai, nord-vestul Chinei, a confirmat că, după 11 ani de cercetare, oamenii de ştiinţă pot extrage şi cultiva hife de ciuperca omidă prin producerea unui substitut artificial.
Ei au colectat ciuperca sălbatică din prefectura tibetană Yushu, situată la 4800 de metri deasupra nivelului mării, şi au folosit-o pentru a produce un substitut artificial care posedă proprietăţile medicale ale plantei.
Produsul artificial are o similitudine ADN de 97 la sută cu plantele medicinale sălbatice.
Ciuperca omidă, numită iniţial Cordyceps sinensis, cunoscută în China cu termenul tibetan Yartsa gunbu, care înseamnă "iarbă de vară, vierme de iarnă", parazitează vara larvele unei specii de fluture, pe care le ucide şi le mumifiază în subteran, după care dezvoltă o tulpină, care creşte ca o mică ciupercă primăvara.
Larva mumifiată cu ciuperca ce creşte din capul său este considerată ca având un echilibru excelent de yin-yang, deoarece este un compus atât animal cât şi vegetal.
Este folosită în medicina tradiţională ca tratament pentru cancer, pentru probleme renale şi pulmonare, oboseală, anti-îmbătrânire şi ca afrodisiac.
Este relativ rară şi se vinde pentru aproximativ acelaşi preţ ca aurul, chiar şi în cel mai apropiat oraş de platoul unde creşte.
Planta sălbatică, găsită numai pe platoul Qinghai din Tibet, a fost o sursă importantă de venit pentru etnicii care trăiesc în regiune, dar colectarea excesivă de ciuperci care au un ciclu lung de creştere, a dus la deteriorarea gravă a mediului ecologic fragil din regiune.