Editura Global Info / Literatură

George Coşbuc

Carol Robert

Stăpânul ţării feudale
Râdea de Basarab, pe cale
Venind cu sutele de-arcaşi
  Turnaţi în zale,
Ce-i pentru-aceşti viteji ostaşi
O ţară largă de trei paşi?

— "Sărmanul vodă, cum îl cheamă,
O fi-n pământ acum de teamă!
Ce minte-o să-l învăţ! Să-l fac
  Să ţie seamă
Că eu sunt eu, şi nu mă-mpac
C-un biet ca el, cioban sărac!

Uitat-a că-i născut să fie
Păstor de oi şi slugă mie? —
De barbă însă am să-l scot
  Din vizunie.
Ce câini îl apără? Socot
Să-l spânzur eu cu câini cu tot!

Curând, flăcăi! E plin paharul!
Auzi ce-mi scrie-acum tâlharul —
Dar cine crede el c-ar fi
  Maghiarul?"
Şi regele râzând s-opri
Şi-aceste vorbe le citi:

"Mărite crai! Îţi spui prin carte,
Că vecinic dinspre-a noastră parte
Vrem binele! Suntem cei foşti
  Şi mai departe —
Şi-acum tu uiţi că ne cunoşti
Şi-alergi în strângere de oşti!

Eu sunt mai slab. Zic eu de mine.
V-am dat hăraci, că se cuvine,
Pe plac eu multe v-am făcut
  Să fie bine.
Voi Severinul l-aţi bătut:
Vi-l las, măcar eu n-aş fi vrut!

Dar o rugare eu ţi-aş face:
Să mi te-ntorci în bună pace,
Să te fereşti, măria ta,
  De drumu-ncoace.
Că mai pe-aproape de veţi da
Nici unul viu nu veţi scăpa!"

De hohote vuit-a malul;
S-a dat cu spaimă-n lături calul
Lui Robert. — "Tomo, fii stăpân
  Că-ţi pierzi Ardealul!"
Nu-i prost românul că-i bătrân,
E prost că-i minte de român!

Şi-aşa râzând, în zi de vară,
Frumoasele lor oşti intrară
Adânc prin munţii româneşti,
  Adânc spre ţară.
O, nu ţi-aduc vulturii veşti,
Roberte,-n drum ca să te-opreşti?

Căci iată, colo la strâmtoare,
S-aude-un corn de vânătoare
Şi multe-apoi, chiuituri
  Răsunătoare.
Se umple codru-ntreg de guri
Şi ies românii din păduri.

Jucându-şi coiful alb pe creste
Ei vin, şi nu le prinzi de veste,
Năvalnic cad şi iuţi răsar
  Ca din poveste.
Ei intră-n desetul maghiar
Şi unde-ajung, îl lasă rar.

O, bieţi maghiari, striviţi în vale!
Ce mândri-aţi mai venit pe cale,
Atâtea sute de arcaşi
  Turnaţi în zale!
Cum pier acum aceşti ostaşi
În ţara largă de trei paşi!

Şi, fala lor uitând-o toată
Mureau zdrobiţi, şi ca să poată
Să-şi scape capul, rupţi şi goi
  Fugeau în gloată.
O, şi la ziua cea de-apoi
Vor râde-aceste văi de voi!

Tu-n gând bolboroseai o rugă
Şi nu gândeai decât la fugă,
Şi-n spate, rege, tu ţi-ai pus
  Vestmânt de slugă —
Un gând nebun mi te-a adus
Şi-acum te bate Cel-de-sus!

Venit-a Dumnezeu să certe
Mândria ta, Carol Roberte!
De nimeni n-ai voit s-asculţi,
  Cel Sfânt te ierte!
Din pilda ta cunoaştem mulţi
Că ştiu şi regii-umblă desculţi!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA