Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Coşbuc

    Cetatea Neamţului

    Sunt cu ceară picurate
    Filele-n bucoavna mea,
    Dar citesc, cum pot, în ea.
    Spune-acolo de-o cetate
    Care "Neamţul" se numea
    Şi-au zidit-o, spune-n cronici,
    Nemţi, germani sau teutonici.

    E ruină azi de veacuri.
    Unde-o fi? Vezi asta-i greu!
    Cine credeţi că sunt eu
    Ca să ştiu atâtea fleacuri!
    Cui va şti, îi dau un leu.
    Zici că afli-n cărţi de şcoală?
    Aş! Rămâi cu mâna goală.

    Deci, în ceasul dimineţii,
    Când prânzesc acei ce au,
    În cetate-aici erau,
    Lângă comandantul pieţii,
    Toţi străjerii şi-aşteptau,
    Povestind şi-ntinşi pe iarbă,
    Chisăliţa să le fiarbă.

    Dar, pe când Guzgan răstoarnă
    Mămăliga din ceaun,
    Din clopotniţă Tăun
    Sun-afurisit din goarnă.
    Unu-i strigă: — "Eşti nebun!"
    Altul: — "Ce-ai tu dacă strigă?
    I-o fi dor de mămăligă."

    Dar se-ntorc spre zid plăieşii;
    Văd pe şes un nor de oşti.
    — "Măi Istrate, tu-i cunoşti:
    Turcii sunt?" — "Ba, parcă leşii,
    Vin încoace." — "Păi, sunt proşti?
    Bat şi ei cel drum, ca mânzul,
    Să ne strice nouă prânzul."

    Leşi erau. Sobiesky-vodă
    Rătăci p-aici prin văi,
    Căci pe-atunci era la modă
    Vara, când plecau la băi,
    Regii meşteri în bătăi
    Să-şi ia drumul încotrova
    Totdeauna prin Moldova.

    Şi plecau fără merinde
    Căci aşa era bonton
    Să mănânce tot plocon,
    Ce puteau ici-colo prinde.
    Dar acest slăvit Ion
    Îşi avu-n desagi slănina.
    Şi-i pierdu, să-i bată vina!

    Deci, cu oşti, vestitul rigă,
    Cum umbla pe-aici flămând
    Şi simţi, prin văi trecând,
    Aburi calzi de mămăligă,
    Ştiu şi eu ce-i dete-n gând,
    Că-şi opri deodată pasul,
    Tot trăgând în vânt cu nasul.

    — "E vrun praznic în cetate.
    Ştefan vodă... El mi-ar da!"
    — "Cred că nu, măria ta,
    Că-i un drac şi jumătate,
    Nu prea dă, că-i el aşa."
    — "Mie, nu? Să-ncrunt sprânceana!
    Eu ori el bătu Vieana?

    Domn ca mine cât trăieşte
    Nu-i deprins să-nghită-n sec."
    Iar un general zevzec,
    Răspunzând pe latineşte
    Zise: — "Dobre ciolovec"! —
    Şi-ntinzând sub zid armata,
    Iată-l ciolovecul gata.

    Şi bum-bum apoi cu tunul,
    — "Fire-ar ei de râs, poleci!
    Mai pe vine să te pleci,
    Cârlănaş! Şi dă ceaunul
    Mai departe, tu, Berheci,
    Că ni-l sparg cu-mpuşcătura —
    Măi Spancioc, mai ţine-ţi gura."

    Dar plăieşii din cetate
    Răspundeau vârtos şi ei:
    Comandantul Onofrei,
    Cel cu pletele-ncurcate,
    Şi cu straiu-ncins cu tei,
    Dând adânc zăvorul porţii,
    Se zbătea ca-n ceasul morţii.

    Şi-au bătut o săptămână
    Leşii-n zid; dar zidul, prost,
    Sta pe loc, pe cum a fost.
    Însuşi riga, într-o mână
    C-un pistol, din adăpost,
    Da pe Ştefan la toţi dracii
    Şi-mpuşca la rând — copacii.

    Deci, văzând că nici nu-l lasă
    Să se ducă-n treaba lui,
    Şi nici pomeneală nu-i
    De-a-l pofti la ei la masă,
    Şi flămând — vai, ce mai spui —
    O luă mai pe departe,
    Pe genunchi scriind o carte.

    "Hai şi descuieţi odată!
    Şi tovarăşi să vă fim.
    Mândru cântec ce mai ştim,
    Marş francez, fără de plată.
    Nu vi-e milă că pierim?
    Poate-o ploaie să ne-apuce...
    Nu ştim drumul, că ne-am duce."

    După ce-au citit pitacul,
    Onofrei ieşi pe zid:
    — "Măi, poleci, eu vă deschid,
    Dar să nu vă puie dracul
    Să minţiţi, că — vă ucid!
    Iar de marşuri mi-e cam scârbă,
    Trageţi-mi mai bine-o sârbă!"

    Iată poarta se descuie.
    Leşii,-n vale, pe sub plopi,
    Se crucesc, se cred miopi —
    Ce văd ei? Din cetăţuie
    Doi cu doi, vro zece şchiopi,
    Onofrei ridică tonul:
    — "Un doi, un! Şi staţi, plutonul!"

    Cu sprâncenele-ncruntate
    Strigă rex: — "Sto pojo boi?
    Cine dracul sunteţi voi?"
    — "Noi? Plăieşii din cetate.
    Zece-am fost, pieriră doi."
    Rex făcu o mutră lungă,
    De credeai că vrea să-mpungă.

    — "Pentru voi a fost gâlceava?
    Dar boierii?" — "Ce gândeşti!
    Noi să ştim? Prin Tirchileşti."
    — "Domnul unde-i?" — "E-n Suceava."
    — "Dar poporul?" — "La Plăieşti."
    — "Drace, asta-i de poveste!
    N-aţi ascuns prin turn neveste?"

    — "Noi? Da ce, ni-e mintea slabă?
    Noi suntem creştini curaţi:
    Aştia nu sunt însuraţi,
    Eu de zece ani n-am babă,
    Voi după femei umblaţi?
    Zbârlea are-n Huşi, săracul,
    Dar urâtă, goală-dracul!"

    — "Dar comori ascunse-n oală
    Şi-ngropate!" — "Oale, spui?
    Le-am lăsat să facă pui.
    Una-i ştirbă, şi-alta goală;
    Nici o pricopseală nu-i!
    De le vrei plocon ori pradă —
    Ia fugi, Zbârleo, şi le adă!"

    Rex atunci: — "Vă tai grămadă!"
    Dar a stat cu mâna-n sus
    Căci aminte şi-a adus
    Că-i e teaca fără spadă:
    În Liow zălog şi-a pus
    Spada cea cu steme duble
    Pentru-un pol şi două ruble!

    Dând din mâini ca cel ce-alungă
    Gânduri rele: — "Eu sunt bun.
    Apropo, ce-am vrut să spun?
    Onofrei, te văd cu pungă,
    Dă-mi o mână de tutun.
    N-am fumat de-o săptămână,
    Pune-l ici, te rog, în mână."

    Şi-aprinzând chibritu-n pripă,
    Mulţumit privea la fum.
    — "Onofrei, să-mi spui acum,"
    Şi-apăsa cu unghia-n pipă,
    "Cum mi-ai stat tu mie-n drum?
    Nu ştiai tu de-a mea faimă
    Ca să stai năuc de spaimă?

    Dar glumesc aşa! mă iartă,
    Eşti erou, s-a hotărât,
    Deşi porţi pe după gât
    Traistă... hai, şi nu-i deşeartă?
    O văzui numaidecât —
    Ai într-însa plumbi, de toate.
    Brânză, caş şi pâine poate?"

    — "Brânză nu, dar am pogace
    Ş-usturoi, măria-ta."
    — "Usturoi! Şi-l poţi mânca?
    Dar la urmă, cui i place...
    Mon Dieu! Nu te supăra:
    Tot făcurăm noi doi pacea:
    Ia să văd, cum e pogacea?"

    Şi apucând cu mâini grăbite,
    Rupt de foame ca un lup,
    Rupe rex, cu toţii rup, —
    — "Onofrei al meu, iubite,
    Vin la neica să te pup!"
    Şi-l pupa viteazul rigă
    Şi-ndopa la mămăligă.

    Ce-a mai fost puţin ne pasă.
    Au plecat polonii-n sus,
    Iar plăieşii-n jos s-au dus
    La Neculcea drept acasă,
    Iar acesta-n cărţi i-a pus.
    Şi din Dorna până-n Tulcea,
    Toţi citesc ce-a scris Neculcea.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA