Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Coşbuc

    Chindia

    Stau acum pe-o buturugă
    Şi mă uit prin văi,
    Nu-i mai mult decât de-o fugă
    Până-n deal: şi parcă-i oaste
    Cum se văd în şir de coaste
    Sutele de clăi.

    Împrejurul meu învie
    Toate câte sunt,
    Ce de joc şi veselie
    Când e soarele la toacă!
    Iată-le, sărind la joacă
    Undele de vânt.

    Una printre clăi s-ascunde;
    Umblă pe furiş,
    După ea mai multe unde, Fuge care mai de care,
    Dar, cotind, gonita sare
    Repede-n tufiş.

    Toate-n câmp acum s-adună
    Crângul răscolind
    Iar frunzişul sună, sună!
    Dar pe când aleargă ceata,
    Iat-o, din tufiş, şireata,
    Iese hohotind.

    Ies, cu capul dat pe spate,
    Soaţele-i spre văi;
    Răzvrătesc, întunecate,
    Brazdele de fân, se-ncurcă
    Printre spini şi iarăşi urcă
    Coastra, printre clăi.

    Şi mereu aşa colindă
    Dealurile-ntregi.
    Şi-n sfârşit, când e s-o prindă
    Toate cad pe ea deodată,
    Din grămada-ncăierată
    Nu le mai alegi.

    Multe guri acum se-ngaimă,
    Vălmăşag nespus;
    Paiele de câmp, de spaimă,
    În vârtej acolo prinse
    Se rotesc şi joacă-mpinse,
    Se ridică-n sus.

    Liniştite-n urmă toate
    Tac şi stau pe loc.
    Nu stiu, de-obosite, poate.
    Ori aleg prin Ugă-Bugă
    După cine să mai fugă
    Într-al doilea joc.

    Că-n curând încep să salte
    Pe sub tei; şi cern
    Flori de tei din crăngi înalte.
    Loc făcându-le să treacă,
    Ierbi şi flori pe câmp s-apleacă,
    Spicele s-aştern.

    Iar din tei, privind la ele,
    Ispitiţi de joc,
    Nişte pui de rândunele
    Şi-au uitat mâncarea-n gură:
    Jocul ăsta nu-l ştiură!
    Cerule, fă loc!

    Unu-ncepe-acum să-şi bată
    Aripele-n vânt,
    Iată-i toţi acum deodată
    Ciripind în zări senine:
    Iar pe sus pe-acolo-i bine,
    Nu ca pe pământ!

    Şi se-ncinge-o veselie,
    Toate sar mereu,
    Flori şi ierburi din câmpie,
    Vânt şi flori şi rândunele -
    Vesel, de-aş putea cu ele
    M-aş juca şi eu!

    Gâtul mierlele-ntinzându-l
    Nici nu mai ajung
    Să răsufle, - aşa li-e gândul
    La ce văd, la câte-ascultă,
    Şi-n uimirea lor cea multă
    Şuieră-ndelung.

    Veveriţa, de mirare,
    Când e-n vârf de fag,
    Când p-un ram, când pe-altul sare,
    După cum mai bun e locul
    Printre crengi să vadă jocul
    Cel aşa de drag.

    Iată-i iepurii, nebunii
    Coarne-n cap îşi pun,
    Stau în două labe unii,
    Alţii peste cap s-aruncă,
    Sturzii hohotesc pe luncă,
    Şi, de râs nebun,

    Pitpalacu-n grâu sughiţă
    Iar nepoţii lui
    După mama cea pestriţă,
    Mai pestriţi ca ea la pene,
    Sprinteni fug prin buruiene
    Doisprezece pui.

    Şi mereu se-ncinge jocul,
    Până pe-nserat -
    Şi e plin de râset locul,
    Plin de cântec deal şi vale.
    Câte-un nor drumeţ pe cale,
    Galben de mirat,

    Stă pe loc acolo-n naltul
    Cerului, privind.
    Plec-apoi. Dar vine altul.
    Nu ştiu ce gândeşte norul,
    Dar atotstăpânitorul
    Soare-n cer, zâmbind,

    Ca un moş privind nepoţii,
    Zice: „Aşa băieţi!
    Veseli şi la joc cu toţii!
    Pentru asta-mi place mie
    Truda mea de-o veşnicie
    Să tot nasc vieţi!“




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA