Editura Global Info / Literatură

George Coşbuc

Colindătorii

Cad fulgii mari încet zburând,
 Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
 De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
 Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
 Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
 În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
 Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
 Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
 Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,
 Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
 S-aud acum în tindă —
Noi stăm cu ochii pironiţi
 Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
 Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă nălţător şi rar
 Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
 De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit...
 Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
 Şi judeca pământul.

Şi până nu tăceau la prag,
 Noi nu vorbeam nici unul —
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
 În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
 Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
 Şi-n faşe mic pe Domnul.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA