Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Coşbuc

    Groparul

    El cântă, să-i treacă din vreme, săpând,
    Şi lucru mai spornic să-i pară,
    Şi galbene oase le-aruncă pe rând
    Din groapă pe lutul de-afară;
    De câte ori însă aruncă vrun os,
    Găseşte vro glumă şi-o vorbă pe dos
    Să râdă de bietele oase.

    O hârcă el scoate din negrul pământ,
    Dar, nearuncând-o bine,
    Ea cade de-afară de-a dura-n mormânt,
    „Ce-i, hârco? E taratoru-n tine?
    De-ţi place şederea cu viii la sfat,
    Haid', vino vreodată-n plimbare prin sat!”
    Iar hârca răspunse: „La noapte!”

    Groparul se nălţă deodată-nlemnit
    Şi-i piere răsufletu-n gură.
    Se uită. Nu-i nimeni. Dar cine-a vorbit?
    Căci limpezi cuvintele fură:
    „La noapte!” Rostite puternic şi rar —
    Şi-aşa fioroase şi reci i se par
    Şi sapa, şi lutul, şi groapa.

    El lasă lopata şi sapa-n mormânt
    Şi lucrul negata şi-l lasă.
    La nimeni pe cale nu spune-un cuvânt,
    Nu spune nevestei acasă.
    El pleacă-ntr-o parte, se-ntoarce-napoi;
    Şi scapătă ziua, se-ntunec-apoi,
    Şi-i noapte, şi-n pat el aşteaptă.

    Alunecă uşa deodată-n ţâţâni
    Şi-n prag un schelet se iveşte.
    Îi scapără ochii, şi mişcă din mâini,
    Şi capul îi cade şi-i creşte.
    Iar oasele-i toate, mişcându-se rar,
    Pe unde se-ncheie mai mucede par
    Şi sună ca sloii de gheaţă.

    „E frig în morminte, dar tu ne-ai iubit
    Şi-ai zis să te caut odată.
    Ce bine-i cu viii şi iat-am venit,
    Căci morţii au vorbă jurată!”
    Groparul întinde, de groază cuprins,
    O mână spre oase, dar braţul întins
    Se-ncurcă prin recile oase.

    El ţipă, se scoală, şi repede-acum
    Luând într-o mână toporul,
    Împinge scheletul din casă pe drum
    Şi trage pe uşă zăvorul.
    Iar mortul de-afară: „Nebune ce eşti!
    Pe unul cel singur degeaba-l goneşti,
    Că mii eu chema-voi cu mine!”

    Trezită de ţipet, din pat a sărit
    Şi-aprinse-un opaiţ nevasta.
    „Feritu-ne-a Sfântul şi nu ne-a ferit!”
    Ce vorbă ciudată fu asta?
    Îşi vede bărbatul cu ochii-ncruntaţi,
    Stând strajă la uşă şi-n pumnii-ncleştaţi,
    Gătit de lovire toporul.

    Îl strigă pe nume. Se uită-napoi
    Spre strigăt şi lasă să-i cadă
    Toporul din mână, şi-n tremur apoi
    În colţ el se strânge grămadă.
    Ca unul ce-aşteaptă cu groază, stă-n loc —
    Atunci, la fereastră, deodată poc, poc,
    S-aude-o bătaie de-afară.

    Sunt mulţi, sunt o sută, şi alţii-s pe drum,
    Vin miile-acum să s-adune!
    El joc îşi bătuse de dânşii, şi-acum
    Puternicii vin să-şi răzbune!
    Spre sunet se-ntoarce groparul, grăbit,
    Îl vede, tresare, clipeşte-aiurit
    Şi mort el rămâne grămadă.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA