Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Coşbuc

    Murind

    Pe creştet de dealuri e soare,
    Dar umbre-ale nopţii prin văi,
    Şi-n umeda nopţii răcoare
    Soldatul, departe de-ai săi,
    Se zbate, şi geme, şi moare.

    Îi sângeră pieptul de-arsură,
    Iar apa se zbuciumă rar
    Devale, şi-alene murmură —
    Ah, umed un deget măcar
    Să-l puie pe vânăta gură!

    Dar trupu-i e frânt de prin cruce.
    Voind să se nalţe puţin,
    De-aseară se-ncearcă s-apuce
    Cu mânile-o creangă de spin.

    El vede părâul! Măsoară
    Cu ochii, trei palme de drum.
    Aşa de câneşte să moară!
    Se-ntunecă văile-acum
    Iar noaptea grăbită scoboară.

    El parcă stă-n noapte la pândă,
    Puţin rădicat până-n brâu;
    Şi-i galben de-atâta osândă,
    Cu ochii ţintiţi spre părâu,
    Scrâşnind ca o fiară flămândă.

    S-astâmpără-n urmă şi ţine
    Pe inimă pumnu-ncleştat.
    Apoi cu răsufluri puţine,
    Simţindu-şi tot trupu-ngheţat,
    Îşi trage mantaua pe sine.

    O-ntinde cu dinţii şi geme,
    Iar gura-i şopteşte duios.
    Eu nu ştiu, sunt rugi ori blesteme,
    Dar ştiu c-a pierit fără vreme
    Flăcăul voinic şi frumos.

    Că iată-l scăldat în sudoare,
    Şi-acum e tăcere prin văi.
    El nici nu mai simte ce-l doare
    Şi nici nu mai strigă pe-ai săi,
    Nu plânge, nu geme. El moare. —

    Se-ncinge cu aur cununa
    Pădurii de brad de pe culmi,
    Doineşte şi vântul într-una
    Cântând somnoroşilor ulmi,
    Străbate prin vale-acù luna.

    Ea vede pe mortul din vale
    Şi trece tăcută, pe sus.
    Ce roşie-a fost, şi pe cale
    Ce albă se face spre-apus.
    De jale pesemne, de jale!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA