Editura Global Info / Literatură

George Coşbuc

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu —
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
  O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
  Vin popi de mă dezleagă.

La vorbă-n drum, trei ceasuri trec —
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
  Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
  Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
  Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: "De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
  Şi-ţi faci de cap, Ioane!"

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
  Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor —
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
  De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
  Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
  Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
  Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
  Mai bine-aprind tot satul!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA